Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu, susține că proprietarii teraselor nu vor fi obligați să le ia temperatura clienților care le trec pragul. În schimb, măsura va fi obligatorie doar pentru personalul lucrător angajat (bucătari, chelneri, ș.a.), care trebuie să poarte şi echipament de protecţie, mască şi mănuşi. „În etapa când vom deschide terasele la nivel exterior, luarea temperaturii şi monitorizarea stării de sănătate va fi obligatorie pentru toţi lucrătorii din unitatea respectivă. Pentru cei care vor veni la terase să servească, pentru clienţi, pentru consumatori, nu am prevăzut această măsură, să le fie luată temperatura. Este o măsura care va fi adaptată în funcţie de fiecare operator, dacă doresc să aibă măsuri suplimentare, dar nu este o măsură obligatorie”, a precizat șeful ANSVSA, într-o videoconferinţă.
La rândul său, şeful Direcţiei Generale Turism din cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Răzvan Pîrjol, consideră că am putea să ne apropiem „poate de o viaţă cât mai normală şi apropiată de trecutul nostru normal” în jurul datei de 15 iulie. „Pe 1 iunie deschidem terasele, iar pe 15 iunie şi restaurantele în interior, împreună cu litoralul, iar după două săptămâni vrem să creştem şi numărul de persoane care se află la interior, iar către jumătatea lunii iulie să ne apropiem, poate, de o viaţă cât mai normală şi apropiată de trecutul nostru normal. Mâine (n.r. azi) voi fi pe litoral, unde am să văd care este situaţia şi care sunt ultimele elemente de care au nevoie pentru a deschide în deplină siguranţă. Insist asupra faptului că îmi doresc ca statul să fie un îndrumător, nu un reglementator care să ne îndepărteze fundamental de la ideea noastră de bunăstarea clientului, al scopului însă al ospitalităţii şi nici pentru hotelieri sau cei din restaurante să devină un chin să opereze sau investiţiile obligatorii care vor trebui să fie făcute în urma acestei crize să fie prea costisitoare”, a explicat reprezentantul ministerului. În opinia sa, hotelierii, în marea lor majorate, sunt pregătiţi, adoptând deja proceduri pe care le vedem aplicate şi în viaţa de zi cu zi, din cauza pandemiei. „În plus şi hotelierii vor beneficia de acele scheme de granturi de ajutor din partea statului, acel faimos miliard de euro din fondurile europene, probabil undeva la 300 de milioane vor fi consacrate industriei ospitalităţii, zona de transporturi şi probabil toată partea de industrie a spectacolelor şi evenimentelor”, a subliniat șeful Direcției Generale Turism din cadrul Ministerului Economiei.