luni, noiembrie 25, 2024
AcasăComuna meaURECHESTIFOTO Locuință distrusă de flăcări, la Urechești

FOTO Locuință distrusă de flăcări, la Urechești

Pompierii vrânceni din cadrul Detaşamentului De Pompieri Focşani au fost solicitați, în această dimineaţă, în jurul orei 05:40, să intervină pentru stingerea unui incendiu la o gospodărie din satul Palanca, comuna Urecheşti. La fața locului s-au deplasat 3 echipaje cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă şi 1 ambulanţă SMURD. Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție au acţionat, în cooperare cu SVSU Urecheşti, pentru localizarea și limitarea efectelor incendiului, care se manifesta generalizat la o locuinţă, cuprinzând o suprafaţă de circa 150 mp. În urma evenimentului, 2 persoane de sex feminin, una în vârstă de 91 de ani, iar cealaltă în vârstă de 74 de ani, au suferit arsuri. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat femeii de 91 de ani, care a suferit arsuri la nivelul membrelor. Ulterior, pacienta a fost preluată şi transportată cu ambulanţa SMURD la UPU Focşani. Femeia în vârstă de 74 de ani a suferit arsuri la nivelul feței. Aceasta a fost preluată de echipajul SAJ aflat la fața locului.
După mai bine de 2 ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat. În urma incendiului, care cel mai probabil a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric, au ars: o locuinţă compusă din 6 camere şi acoperişul acesteia construit din lemn şi învelitoare din tablă, în suprafaţă de circa 150 mp, precum şi mobilier, aparatură electrocasnică şi bunuri de uz gospodăresc aflate în interior. (ISU Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu