sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSportFotbalul județean s-ar putea relua la începutul lunii iulie

Fotbalul județean s-ar putea relua la începutul lunii iulie

Federația Română de Fotbal a organizat marți o videoconferință cu președinții Asociațiilor Județene de Fotbal. Cu această ocazie a fost stabilit un posibil calendar pentru reluarea întrecerilor județene de fotbal. Dacă situația epidemiologică din țară va fi favorabilă, iar numărul cazurilor de îmbolnăvire va scădea în perioada următoare, este posibil ca la începutul lunii iulie să aibă loc primele meciuri din cadrul ligilor a patra de fotbal. FRF a anunțat că termenul pentru desemnarea campioanelor județene este 27 iulie. În perioada 1-9 august se vor desfășura mini-turneele de baraj pentru promovare în liga a treia. Campioana județului Vrancea urmează să întâlnească, pe teren neutru, alte două campioane județene din Buzău, Tulcea, Galați, Brăila sau Constanța. Tragerea la sorți a meciurilor de baraj va avea loc în perioada următoare. Prima clasată va promova în liga a treia. În Superliga Vrancei, în acest moment, trei echipe și-au anunțat intenția de a promova în liga a treia: Victoria Gugești, Sportul Ciorăști și FC Panciu. După disputarea barajului de promovare, câștigătoarele vor avea la dispoziție doar trei zile, până pe 12 august, pentru a depune cererile de înscriere și afiliere la FRF, dar și pentru a face dovada îndeplinirii cerințelor pentru liga a treia. Liga a treia va începe pe 28 august. Prima fază a Cupei României se va desfășura pe 11 august. Vrancea va desemna câștigătoarea dintre cele patru formații ajunse în careul de ași: ACS Homocea, Victoria Gugești, Unirea Milcovul și Voința Slobozia Ciorăști. (AJF Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu