La începutul ședinței de Guvern, din această seară, prim-ministrul Ludovic Orban a vorbit despre măsurile ce urmează a se lua pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus precum și pentru ridicarea unor noi restricții. Premierul a declarat că se vor redeschide casele de pariuri și sălile de jocuri de noroc, agențiile loto, se va relua activitatea de tratament balnear. De asemenea, se vor redeschide creșele, grădinițele și unitățile after-school, dar și mall-urile (fără restaurante și locurile de joacă). Ludovic Orban a mai anunțat că, din 15 iunie, s-ar putea renunţa la izolarea la domiciliu pentru persoanele care vin din ţări cu număr mic de cazuri, precum Austria, Grecia și Bulgaria. Mecanismul de evaluare va fi stabilit de către Institutul Naţional de Sănătate Publică. ”În cadrul CNSU am decis să propunem pentru HG reluarea unor activități şi o serie de alte măsuri de relaxare. O măsură extrem de importantă privește izolarea la domiciliu a persoanelor care vin din alte ţări. INSP va aplica o metodologie de evaluare a nivelului de răspândire a pandemiei în alte țări și se va acorda un indicator, coeficient pentru ultimele 14 zile. Toate care vor avea coeficient sub 5 vor intra la exceptarea măsurii de izolare”, a anunţat premierul. Cu aceleaşi ţări va fi reluat traficul aerian, monitorizarea urmând a se face la 14 zile.
Șeful Guvernului a ținut să mai precizeze că ședința pentru starea de alertă va avea loc săptămâna viitoare, marți, pe 16 iunie. ”Starea de alertă este indispensabilă, pentru a putea menține toate reglementările necesare garantării sănătății și vieții cetățenilor. Decizia de prelungire nu este una cu conținut politic. Am fost mirat să văd că se politizează. Este susținută de toți specialiști alături de care am muncit în această perioadă”, a subliniat Ludovic Orban.