sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateGuvernul caută să elimine taxa de timbru la înmatricularea autovehiculelor

Guvernul caută să elimine taxa de timbru la înmatricularea autovehiculelor

Guvernul României caută soluții pentru a putea restitui contravaloarea taxei de timbru proprietarilor de autovehicule. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis, în data de 9 iunie a.c., că taxa de primă înmatriculare percepută de România cumpărătorilor de maşini este ilegală din punct de vedere al legislaţiei UE, după ce România a extins-o şi la autovehiculele noi pentru a evita discriminarea pentru care mai fusese o dată condamnată. Prin urmare, statul român se vede obligat să returneze taxele respective care se ridică, conform unor estimări, la aproape 1,5 miliarde de euro. O soluție ar fi modificarea legislației după principiul ”poluatorul plătește”, adică să se introducă un plus de 5 bani la litrul de combustibil vândut la pompă. Banii astfel obținuți vor fi direcționați în bugetul Ministerului Mediului, responsabil cu restituirea taxei de timbru auto. Odată stabilită sursa de finanţare, urmează să se decidă cum şi în cât timp vor fi restituite sumele către cei care le vor revendica.
România a introdus în 2008, în timpul Cabinetului Tăriceanu, prima taxă ce avea ca scop limitarea importurilor de autoturisme second-hand, cu explicaţia că ţara se transformă într-un cimitir al vechiturilor poluante ale Vestului. De atunci, toate formulele au fost declarate neconforme cu legislaţia europeană, iar statul a este obligat să returneze toate sumele încasate sub diverse denumiri:
– Taxa specială (introdusă în 2006, prin modificarea Codului fiscal)
– Taxa pe poluare (introdusă prin OUG nr. 50/2008)
– Taxa pentru emisiile poluante (Legea nr. 9/2012)
– Timbrul de mediu (OUG nr. 9/2013)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu