duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocietateVIDEO Elicopterul SMURD a preluat un bărbat salvat de sub...

VIDEO Elicopterul SMURD a preluat un bărbat salvat de sub un mal de pământ

Marți, 30 iunie, în jurul orei 12:00, un apel la numărul unic de urgență 112 semnala faptul că o persoană de sex masculin, în vârstă de 65 de ani, a fost surprinsă sub un mal de pământ în cartierul Mândrești, în timp ce săpa pentru o fosă septică. La locul indicat s-au deplasat de urgență trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani cu: 1 autospecială de intervenție, 1 autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD, precum și un echipaj medical de urgență cu medic al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea. Pompierii au acționat, cu ajutorul accesoriilor din dotare, pentru extragerea victimei, aflată în stare de inconștiență. După ce victima a fost scoasă  la suprafață, personalul medical și paramedical a efectuat imediat manevrele de resuscitare. În urma manevrelor, pacientul și-a recăpătat semnele vitale, drept pentru care s-a solicitat intervenția elicopterului SMURD, pentru preluarea și transportul acestuia la Spitalul Județean Galați. (ISU Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu