vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateȘi comuna Gura Caliței se află pe lista ”neagră” a Consiliului Județean...

Și comuna Gura Caliței se află pe lista ”neagră” a Consiliului Județean Vrancea

Comuna Gura Caliței se numără printre cele 22 de localități afectate serios de ploile torențiale și de inundațiile din perioada 22-24 august. Cu porțiuni de drumuri surpate, poduri și podețe distruse și gospodării inundate, autoritățile locale așteaptă sprijin din partea administrației județene. Sprijin care, până acum, nu se întrevede.

gura calitei”Am rămas cu multe probleme după inundații. Drumul județean 204P este afectat în mai multe puncte iar apele au distrus un pod la Dealu Lung. Cel puțin 10 familii sunt izolate iar mașinile de intervenție nu pot ajunge acolo în caz de nevoie. Începe anul școlar peste câteva zile și încerc să fac ceva provizoriu pentru ca elevii să poată merge la școală. Am apelat la sprijinul Consiliului Județean dar nu am primit decât vorbe. Lucrez zi și noapte cu utilajul primăriei pentru a repara cât se poate. Avem puține mijloace la dispoziție iar bani la bugetul local nu am găsit la preluarea mandatului, acum două luni și jumătate”, a declarat, într-o conferință de presă, noul primar al comunei Gura Caliței, Gică Grosu. Primarul mai spune că sunt și 6 locuințe afectate de inundațiile din luna august. ”Ați văzut câte probleme sunt și la Urechești și în alte circa 20 de comune după inundațiile de luna trecută. Iată de ce consilierii județeni PNL au solicitat organizarea unei ședințe extraordinare a Consiliului Județean Vrancea. Este oportună alocarea cât mai rapidă a de fonduri pentru refacerea drumurilor afectate. Nu cerem imposibilul dar măcar executarea lucrărilor minime absolut necesare în prima fază”, a subliniat președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu