duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InterneMeteo: caniculă în următoarele zile, dar posibile averse în Munții Vrancei

Meteo: caniculă în următoarele zile, dar posibile averse în Munții Vrancei

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat informările și avertizările de specialitate. Meteorologii mențin până diseară codul galben de caniculă, în multe zone din țară. În orele următoare, disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a Munteniei, în vestul Dobrogei, local în Moldova și estul Olteniei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent în jurul pragul critic de 80 de unități. Se vor înregistra temperaturi maxime de până la 35/36 de grade celsius.

Totodată, meteorologii au prelungit și extins avertizările de instabilitate atmosferică accentuată, cod galben și cod portocaliu. Munții Vrancei se vor afla sub incidența codului galben până mâine dimineață. În acest interval, în regiunile intracarpatice, sud-vestice, zonele montane, iar îndeosebi spre seară și noaptea și în cele nord-estice, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 de litri/mp și izolat 40-60 de litri/mp.

Mai mult, după aceste coduri, vom avea parte, în continuare, atât de caniculă cât și de manifestări de instabilitate atmosferică, cel puțin până luni dimineață. Meteorologii ne anunță că în regiunile sud-estice vremea va fi caniculară, disconfortul termic accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 și 37 de grade celsius. În schimb, în restul teritoriului, mai ales în cursul după-amiezilor și la începutul nopților, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-25 de litri/mp și izolat 40 de litri/mp.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu