sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneCadrele didactice, așteptate la concursul de titularizare

Cadrele didactice, așteptate la concursul de titularizare

În urma promulgării de către președintele României, Klaus Iohannis, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, a fost aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial, Calendarul mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021. Astfel, în perioada 9-16 iulie, candidații la concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar își vor depune dosarele de înscriere la inspectoratele școlare sau se pot transmite și electronic.

Proba scrisă din cadrul acestui concurs (titularizare) va avea loc în data de 29 iulie 2020, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare în vigoare. Primele rezultate vor fi afișate pe 4 august. Contestațiile vor fi depuse în perioada 4-5 august, iar în data de 11 august vor fi afișate rezultatele finale. Calendarul complet al mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar este disponibil AICI. (Ministerul Educației și Cercetării)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu