duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InternePersoanele recalcitrante și violente, filmate de polițiștii din teren

Persoanele recalcitrante și violente, filmate de polițiștii din teren

Polițiștii români vor fi dotați cu dispozitive de înregistrare audio și video (așa numitele body-camere). Acest lucru va clarifica situațiile în care oamenii legii sunt ultragiați. „Am făcut toate procedurile, să ajungem și la o finalizare concretă, în sensul în care, încă de anul trecut, din noiembrie, de la toate problemele pe care le-au avut unii polițiști în județul Vâlcea, în județul Prahova, au fost înregistrate dosare de ultraj, inclusiv în perioada stării de urgență, am decis să dotăm polițiștii din stradă cu mijloace de înregistrare audio-video, astfel încât contactul cu cetățeanul, cu un suspect, cu un potențial infractor să poate fi documentat oficial și eficient prin aceste mijloace de înregistrare. Body-camera unui polițist, în final, va responsabiliza și polițistul și cetățeanul, în așa fel încât să nu mai existe infinite dezbateri televizate și în societate despre cine a fost de vină: Spartacus sau polițistul. Acest proiect se va materializa în această vară.”, a spus ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.
La rândul său, secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu a precizat că valoarea sistemelor ce urmează a fi achiziţionate se ridică la aproximativ 18 milioane de lei. „Poliţia Română a semnat contractul pentru achiziţia a 12.000 de sisteme portabile. Valoarea acestui contract este de aproximativ 18 milioane de lei. Finanţarea pentru această achiziţie este asigurată încă de la aprobarea bugetului de către Guvernul României, la propunerea ministrului Afacerilor Interne. Am pornit în acest demers de îmbunătăţire a dotării de la o analiză pe care am realizat-o la sfârşitul anului trecut. Am evaluat fiecare incident, fiecare caz în parte, am făcut o paralelă cu autorităţile din alte state şi am ajuns a concluzia că e nevoie de foarte multă dotare, printre care şi aceste dispozitive”, a declarat chestorul principal de poliție Bogdan Despescu. Dispozitivele pe care le vor purta polițiștii vor avea un regim foarte strict de respectare a normelor de protecţie a datelor cu caracter personal. De asemenea, vor fi stabilite proceduri pentru stocarea datelor, astfel încât ele să fie puse la dispoziţie ulterior.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu