vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateTestare RT-PCR și la Clinica Synevo, din Focșani

Testare RT-PCR și la Clinica Synevo, din Focșani

Synevo România recoltează probe pentru testele moleculare pentru depistarea infecțiilor cu virusul SARS-CoV2 în 50 de centre din 36 de orașe din țară. Buletinele de analiză pot fi eliberate acum, la cerere, și în limba engleză pentru persoanele care au nevoie de acest document în vederea efectuării unei călătorii. Testele se pot realiza doar cu programare online, fiind prelucrate în Laboratorul Central din Chiajna, dotat cu unul dintre cele mai performante echipamente de analiză din țară. Rezultatele pot fi accesate online și sunt raportate către autorități, conform Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), indiferent dacă sunt negative sau pozitive. Timpul de eliberare al rezultatelor este de maximum 72 de ore de la momentul recoltării. Costul unui test Real Time PCR în rețeaua Synevo este de 285 de lei. „Continuăm să susținem eforturile autorităților, precum și nevoile individuale ale pacienților. În acest moment analizăm peste 1.000 de probe pe zi și căutăm să extindem capacitatea de procesare pentru a veni în întâmpinarea cererii crescute de la clienți corporate, pacienți supuși unor proceduri medicale și persoane care călătoresc în afara țării. În orașele mari avem deja ocupată în proporție de 95% capacitatea de recoltare disponibilă până la finalul lunii iulie”, a declarat doctor Antoanela Curici, director medical Synevo România.

Prelevarea probelor se face prin exsudat nasofaringian. Rezultatele sunt disponibile online. Buletinul de analize poate fi eliberat în limba engleză, dacă se face o solicitare în recepție, în momentul recoltării. Orașele din rețeaua Synevo în care pot fi recoltate probe în acest moment sunt: Arad, Bacău, Baia Mare, Bistrița, Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Craiova, Deva, Drobeta Turnu-Severin, Focșani (Str. Brăilei Nr.9), Galați, Iași, Mangalia, Medgidia, Miercurea Ciuc, Năvodari, Oradea, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Rădăuți, Râmnicu-Vâlcea, Reșița, Satu Mare, Sfântul Gheorghe, Sibiu, Slatina, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara și Zalău. Pentru exsudatul faringian, pacientul trebuie să țină cont că prelevarea trebuie făcută fie înainte de toaleta cavităţii bucale sau ingestia de alimente sau lichide, fie la patru ore după acestea.

În acest moment, testele Real Time PCR sunt obligatorii pentru pacienții care au nevoie de internare, pentru călătoria în anumite țări sau pentru contacții cazurilor confirmate, personalul medical sau persoanele expuse frecvent, prin natura profesiei, la agenți infecțioși. Rețeaua Synevo este implicată în această perioadă în programul național de testare și programe locale, Laboratorul Central Synevo fiind acreditat pentru prelucrarea probelor pentru SARS-CoV-2 prin metoda RT-PCR. Pe lângă testele Real Time PCR, oferta Synevo cuprinde și teste de determinare a anticorpilor IgG pentru SARS-CoV-2, probele putând fi prelevate în toate centrele de recoltare din rețea. Rezultatele acestor teste se eliberează în maximum 48 de ore, având o acuratețe de 99% și specificitate de 99,5%. Pretul testului IgG este de 95 de lei, iar recoltarea, în acest caz, se poate face fără programare prealabilă. (sursa: Synevo România)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu