sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneRomânia, în zona ”portocalie” pentru Belgia

România, în zona ”portocalie” pentru Belgia

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în cursul zilei de ieri, 12 iulie a.c., autoritățile belgiene au anunțat noile măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Regatului Belgiei, măsuri care au intrat deja în vigoare începând de ieri, imediat după momentul publicării acestora. Condițiile de intrare vizează clasificarea statelor de proveniență a persoanelor care doresc să intre în Regatul Belgiei, pe trei categorii: zona verde – fără măsuri speciale, zona portocalie – autoritățile belgiene pot stabili măsuri specifice (la acest moment se recomandă vigilență crescută) și zona roșie – carantină obligatorie și testare la intrarea pe teritoriul Belgiei. Conform informațiilor comunicate public de către autoritățile belgiene, România a fost inclusă pe lista statelor din zona portocalie. Astfel, cetățenilor care intră din România în Regatul Belgiei în scop turistic (călătorie neesențială), începând cu data de 13 iulie a.c., li se recomandă vigilență crescută privind prevenirea și apariția unor simptome asociate infecției cu COVID-19. Totodată, MAE recomandă cetățenilor români care intenționează să călătorească în Belgia consultarea informațiilor publicate pe site-ul autorităților belgiene – https://diplomatie.belgium.be/en.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles +32 (0)2 347 5338,  +32 (0)2 345 0040 și  +32 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice +32(0)2 344 0854. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet:

https://www.mae.ro/node/51902 , http://bruxelles.mae.ro/ și https://www.mae.ro/.(comunicat MAE)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu