vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateStart la noi negocieri politice pentru posturile de viceprimari

Start la noi negocieri politice pentru posturile de viceprimari

Suspendarea din funcție a viceprimarilor municipiului Focșani resuscitează scena politică amorțită de pe malul Milcovului. Teoretic, se poate realiza o altă majoritate în Consiliul Local Focșani. Este posibil, este democratic, este normal. Însă este foarte greu de crezut că vor apărea viteji care să sară din barca lui Marian Oprișan. Structura politică a Consiliului Local Focșani este următoarea: PSD – 9 consilieri, PNL – 8 consilieri, UNPR/PMP – 2 consilieri, ALDE – 1 consilier, independent – Emanuel Gongu. Prin urmare, teoretic, majoritățile se pot constitui fie în jurul PSD fie în jurul PNL. Singurul legat ombilical de PSD este consilierul ALDE. Teoretic, cei 2 aleși UNPR/PMP și independentul Gongu se pot reorienta. Acum sunt în alianță cu PSD dar, teoretic, suspendarea viceprimarilor ar putea însemna o rediscutare a majorității. Într-un fel, se pornește de la zero, asemenea ședinței de constituire a Consiliului Local din data de 1 iulie. Viceprimarii ar putea fi aleși, pe baza unor noi proiecte de hotărâre, cu respectarea prevederilor legale, la proxima ședință ordinară a CL Focșani. PSD nu are pe cine să propună pentru postul de viceprimar decât tot pe Ionuț Mersoiu. Totodată, l-ar susține, în continuare, și pe Marius Iorga. Sau s-ar putea gândi la Emanuel Gongu, cu care ar face majoritate simplă, fără consilierii UNPR/PMP. De cealaltă parte, PNL nu-i poate convinge pe eventualii aliați decât prin oferirea celor două funcții de viceprimar: unul pentru Marius Iorga și cel de-al doilea pentru Emanuel Gongu. Asta-i teoretic pentru că, practic, este greu de crezut că cei 3 ar părăsi PSD în favoarea PNL. Mai ales că ”rănile” din perioadele de campanie electorală și post-campanie sunt, încă, proaspete în relația PNL-Gongu. În alte județe astfel de combinații politice se pot realiza atunci când apare oportunitatea dar la noi, odată intrat sub talpa PSD, este foarte greu să ieși. Iar dacă ieși, ieși de tot, de peste tot și te retragi.
Ar mai fi varianta amânării alegerii viceprimarilor. Urmează o perioadă tensionată – campania electorală pentru alegerile parlamentare – așa că PSD poate amâna alegerea viceprimarilor la Focșani. Se vor menține, tacit, cu intervențiile și interesele de rigoare, înțelegerile cu PSD și situația se va lămuri după constituirea majorității în Parlament, în urma alegerilor din 11 decembrie. Chiar dacă PNL va încerca să propună alegerea viceprimarilor, PSD nu va accepta dacă simte că-i scapă majoritatea. Îi are ca aliați de bază pe funcționarii publici din Primăria Focșani, în frunte cu secretarul municipiului, Eduard Corhană, care, oricum, execută numai comenzile PSD și nu le vor da concursul peneliștilor pentru întocmirea proiectelor de hotărâre privind alegerea viceprimarilor pe o majoritate constituită de PNL. Așa că, după cum se prezintă scena politică vrânceană, PSD va deține în continuare majoritatea în Consiliul Local Focșani iar viceprimari vor fi Ionuț Mersoiu și Marius Iorga, în proporție de 99%. Mai păstrăm 1% rătăcit așa, de dragul jocului politic. Sau apare vreo surpriză?

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu