sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateFOTO Sălile de noroc, călcate noaptea de efective sporite de oameni ai...

FOTO Sălile de noroc, călcate noaptea de efective sporite de oameni ai legii

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19. La activităţile desfăşurate au participat 250 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică şi cei de la Protecția Consumatorului. Astfel, au fost verificate peste 100 de locații și 78 de societăți comerciale cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe perioada stării de alertă, fiind aplicate 11 sancțiuni contravenţionale. De asemenea, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 250 de persoane și verificate 33 de mijloace de transport, din care 22 de mijloace de transport public în comun. Totodată, în intervalul 00.00-03.00, au fost desfășurate controale la sălile de jocuri de noroc, în cadrul cărora polițiștii au adus la cunoștința agenților economici și a persoanelor desemnate pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 55/2020, să informeze permanent angajații, dar și clienții că este important să respecte măsurile de protecție individuală, de distanțare socială și de igienă personală, mai ales în spațiile închise.

Exemplu:

Ieri, 14 iulie a.c., în jurul orei 16.00, în urma controalelor efectuate la societăți comerciale situate în Piața Unirii din municipiul Focșani, au fost constatate nereguli privind respectarea legislației specifice de către agenții economici, fiind dispuse măsuri legale în consecință.

Reamintim operatorilor economici faptul că nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului Covid-19 se poate sancționa inclusiv cu limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activității.

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a proteja atât viața lor, cât și pe aceea a celorlalți. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare!

Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!

Intervenţiile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare.

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu