În județul Vrancea, în data de 17 iulie 2020, sunt zero persoane în carantină și izolare după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei. În spitalele de la Focșani și Adjud se află internați 87 de pacienți, dintre care nouă la secția ATI, cinci la Focșani și patru la Adjud. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 750, iar a persoanelor decedate la 74. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 9841 de teste, fiind depistate 1330 de persoane pozitive. Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.
Defalcat pe instituții subordonate MAI, situația arată astfel:
ISU Vrancea a executat 23 misiuni cu 65 pompieri și cu 14 mijloace auto, astfel:
– 1 misiune cu 20 pompieri pentru asigurarea coordonării și conducerii tuturor acțiunilor specifice precum și suportului tehnic/operațional privind funcționarea echipamentelor si mijloacelor din cadrul CJCCI Vrancea;
– 1 misiune cu 4 pompieri pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 2 misiuni cu 2 pompieri și 2 AMOP pentru asigurarea, verificarea și întreținerea echipamentelor și materialelor puse la dispoziția spitalelor Focșani și Vidra, în vederea efectuării pre-triajului persoanelor care se prezintă la UPU-SMURD/CPU;
– 3 misiuni cu 3 pompieri și 3 AMOP pentru verificarea a 14 operatori economici cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor pe timpul Stării de Alertă.
– 1 misiune cu 3 pompieri și 1 SMURD, pentru transportul unei persoane confirmate COVID 19, de la Secția Boli Infecțioase, la Spitalul Municipal Adjud;
– 1 misiune cu 2 pompieri și 1 ATPVM 2, pentru transportul a două persoane confirmate COVID-19, de la Secția Boli Infecțioase Focșani, la Spitalul Adjud;
– 1 misiune cu 2 pompieri și 1 ATPVM 2, pentru transportul a două persoane confirmate COVI-19, de la Spitalul Adjud, la Centrul de Dializă Diaverum Focșani;
– 1 misiune cu 2 pompieri și 1 ATPVM 2, pentru transportul a două persoane confirmate COVI-19, de la Centrul de Dializă Diaverum Focșani, la Spitalul Adjud;
– 7 misiuni cu 14 pompieri pentru dezinfecția autospecialelor folosite pentru transportul persoanelor suspectate/confirmate de infectarea cu Covid-19;
– 6 alte misiuni
IJJ Vrancea a efectuat 42 misiuni cu 74 jandarmi, 9 mijloace auto, astfel:
– 4 acțiuni de control pentru verificarea respectării măsurilor stabilite în contextul infecției cu SARS-CoV-2,
– 28 misiuni mixte (pol. mun. Focșani, pol. mun. Adjud, pol. oraşului Panciu, pol. oraşului Mărăşeşti, pol. oraşului Odobeşti, pol. rurală Gugeşti, pol. rurală Coteşti, pol. rurală Goleşti, pol. rurală Tulnici, pol. rurală Vidra, pol. rurală Năneşti );
– 1 misiune pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional – decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 4 misiuni de asigurare a intervenției în zona de responsabilitate;
– 2 misiuni de menţinere a ordinii publice pe traseele montane şi staţiunile turistice;
– 2 misiuni de cercetare – documentare;
– 1 altă misiune.
IPJ Vrancea a efectuat 59 misiuni cu 245 cadre și 80 mijloace auto, astfel:
– 20 misiuni privind verificarea prin măsuri specifice a respectării măsurilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină;
– 35 misiuni de verificare a S.C./P.F.A a interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență;
– 4 alte misiuni.
Alte structuri
DSP Vrancea a efectuat 11 misiuni cu participarea unui numar de 19 cadre medicale și 2 mijloace de transport, astfel:
– 2 misiuni cu 4 cadre medicale pentru inregistrarea, centralizarea si raportarea datelor privind persoanele testate COVID , internate, decedate, vindecate;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru inregistrarea rezultatelor la testele COVID pe platforma CORONA FORMS;
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;
– 3 misiuni cu 6 cadre medicale, 2 mijloace de transport pentru recoltare de probe biologice in vederea testarii SARS COV;
– 2 misiuni cu 4 cadre medicale pentru inregistrarea datelor privind persoanele testate COVID si izolarea persoanelor care au intrat in contact direct cu persoane COVID pozitive.
– 1 misiune cu 2 cadre medicale pentru efectuarea anchetelor epidemiologice.
MApN a executat 9 misiuni cu 10 militari, astfel:
– 2 misiuni cu 2 militari pentru asigurarea pazei la obiectiv Camera de Conturi Vrancea.
– 2 misiuni cu 3 militari pentru asigurarea pazei la obiectivul Parchetul de pe langaTribunalul Vn.
– 1 misiune cu 1 militar pentru asigurarea pazei la obiectivul Parchetul de pe langa JudecatoriaVn.
– 2 misiuni cu 2 militari pentru asigurarea pazei la obiectivul S.N.A.J. VN.
– 2 misiuni cu 2 militari pentru asigurarea pazei la obiectivul Prefectura VN.
Prefectul Gheorghiță Berbece face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte cu rigurozitate normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală, precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2. Având în vedere evoluția cazurilor de COVID-19 în județul Vrancea, solicităm cetățenilor precauție, evitarea creării de aglomerații precum și evitarea deplasărilor inutile, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală. (sursa: Prefectura Vrancea)