sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateMare sărbătoare: Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul

Mare sărbătoare: Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este sărbătorit în fiecare an pe 20 iulie. Sfântul Ilie era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia în cetatea Tesve, din Galaad (Israel), situatî dincolo de Iordan. De aici avem și numele prorocului – Ilie Tesviteanul. Potrivit tradiției, Sovac, tatăl lui Ilie, a văzut oameni îmbrăcați în veșminte albe, care îl înveleau pe Ilie în haine de foc și îi dădeau să mănânce o flacără. Preoții templului din Ierusalim au interpretat vedenia astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.

Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab. Și-a desfășurat activitatea în regatul Israel din Samaria. La porunca lui Dumnezeu, Sfântul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab și îi vestește acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul prin secetă. Cerurile vor fi închise timp de trei ani și jumătate. Sfântul Ilie se ascunde de furia lui Ahab la pârâul Chedron, unde va fi hrănit de un corb, apoi la văduva din Sarepta Sidonului, unde va face minuni: îl va învia pe fiul acesteia și îi va înmulți făina și uleiul.
Spre sfârșitul anilor de secetă, pentru cunoașterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune împăratului să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel și să se roage mai întâi prorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal. El a reușit să coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoți ai lui Baal nu au reușit să facă. Prin vrerea lui Dumnezeu, Prorocul Ilie a fost ridicat la ceruri într-un car de foc, netrecând prin moarte. El s-a arătat, împreună cu Prorocul Moise, la Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, pe muntele Tabor. Sfânta Scriptură şi Tradiţia Bisericii ne spun că Sfântul Ilie va reveni pe pământ, la sfârșitul veacurilor, ca înainte-mergător al celei de a doua veniri a lui Hristos, mustrând pe Antihrist şi fiind omorât de către el, după care va fi înviat de Mântuitorul, Mielul cel biruitor. (sursa: crestinortodox.ro)

În tradiția populară, Sf. Mare Proroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor și aducător de ploi și a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credință și curaj demn de urmat. Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere și de struguri, nuci și alune. Sf. Ilie este considerat și patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor”. Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu