luni, noiembrie 25, 2024
AcasăSocietateVrânceni care au refuzat să poarte masca în locuri publice, amendați de...

Vrânceni care au refuzat să poarte masca în locuri publice, amendați de poliție

Continuă acțiunile polițiștilor pentru protejarea populației, prevenirea și limitarea infectării cu virusul Sars-CoV-2. În cadrul activităților desfășurate, polițiștii informează cetățenii cu privire la importanța purtării în mod corect a măștii de protecție și a respectării regulilor privind distanțarea socială. În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuate acţiunile de informare și verificare, în zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, târguri și terase. Totodată, polițiștii au verificat modul de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în mijloacele de transport în comun. La activități au participat peste 300 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică şi cei de la Protecția Consumatorului. În cadrul acțiunilor punctuale de ieri, 21 iulie a.c., au fost verificate 89 de societăți comerciale și 36 de mijloace de transport public în comun. Totodată, au fost legitimate 234 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenţionale în valoare de 2.500 de lei, 4 dintre acestea fiind aplicate unor persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală. Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de protecție individuală și de distanțare socială.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu