marți, noiembrie 26, 2024
AcasăStiri InterneCadrele didactice, așteptate mâine la examen, pentru titularizare

Cadrele didactice, așteptate mâine la examen, pentru titularizare

Mâine, 29 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2020, constă în probă scrisă. Proba scrisă va începe la ora 9:00, în 123 de centre de concurs, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare, aplicabile în cazul examenelor naționale, privind normele de acces în spațiile de examen în vederea protejării candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2. Pentru susținerea acestei probe s-au înscris 30.113 candidați, dintre care 2.937 de candidați provin din promoția curentă.

Pentru susținerea probei scrise, candidații trebuie să fie prezenți în sala de concurs cel mai târziu la ora 8.15. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în anumite situații speciale (pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere). În aceste situații, comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe, prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective. Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru cele 122 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul   subiecte2020.edu.ro.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 4 august, la sediile inspectoratelor școlare, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în perioada 12 – 14 august.

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar 2020, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro. (sursa: Ministerul Educației și Cercetării)

Pentru susținerea acestei probe, în județul Vrancea s-au înscris 442 de candidați, care vor susține examenul la centrul de concurs organizat la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Focșani.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu