sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateBani europeni pentru reducerea livrărilor de lapte de vacă

Bani europeni pentru reducerea livrărilor de lapte de vacă

Comisia Europeană a publicat regulamentul privind acordarea unor ajutoare pentru reducerea producției de lapte, stabilite la un cuantum de 14 euro/100 de litri de lapte de vacă, cu o limitare la un volum total de reducere a livrărilor de lapte care corespunde sumei de 150 milioane euro. Beneficiarii eligibili sunt producătorii de lapte care au livrat lapte la prim-cumpărători în luna iulie 2016 și care se angajează să reducă livrarea cantității de lapte într-o perioadă calendaristică de 3 luni – perioada de reducere, în comparație cu aceeași perioadă din anul precedent – perioada de referință.
Reducerea pentru care solicită ajutor trebuie să fie de minim 1.500 de litri și de cel mult 50% din cantitatea livrată în perioada de referință. Pentru a solicita ajutorul, producătorii de lapte vor depune un formular de cerere de ajutor la care vor atașa copii ale contractelor cu prim-cumpărătorii, copii ale documente fiscale care atestă livrările –facturi, file din carnetul de comercializare, pentru livrările efectuate în perioada de reducere și în luna iulie 2016. Depunerea se va face la sediul Centrului Județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, direct sau prin poștă. În cursul acestei săptămâni, formularul de cerere de ajutor se va găsi la APIA Vrancea și, de asemenea, va fi postat pe site-ul instituției: www.apia.org.ro. Termenele limită pentru depunerea cererilor de ajutor complete, pentru cele patru perioade de reducere care acoperă câte 3 luni calendaristice, sunt stabilite astfel:

-21 septembrie 2016, la ora 13:00, ora României, pentru prima perioada de reducere: octombrie, noiembrie, decembrie 2016;
-12 octombrie 2016, la ora 13:00, ora României, pentru a doua perioada de reducere: noiembrie și decembrie 2016, precum și ianuarie 2017;
-9 noiembrie 2016, la ora 13:00, ora României, pentru cea de a treia perioada de reducere: decembrie 2016, ianuarie și februarie 2017;
– 7 decembrie 2016, ora 13:00, ora României, pentru cea de a patra perioada de reducere: ianuarie, februarie și martie 2017.
Solicitanții de ajutor pot depune o singură cerere de ajutor aferentă unei perioade de reducere, cu excepția solicitanților care au depus o cerere pentru prima perioada și care pot depune o cerere și pentru cea de a patra perioadă. După verificarea cererilor de ajutor, cantitățile eligibile vor fi transmise la Comisia Europeană. Aceasta va informa statele membre cu privire la măsura în care, ținând seama de încadrarea în plafonul comunitar al măsurii, se pot acorda autorizații pentru cantitățile solicitate. APIA va comunica fiecărui solicitant a cărui cerere a fost declarată admisă și plauzibilă, cantitatea de reducere autorizată pentru care va primi plata.
După încheierea perioadei de reducere, în termen de maxim 45 de zile, beneficiarul va depune cerere de plată în limita cantității autorizate, iar plata se va efectua după realizarea controalelor, cel târziu în a 90-a zi după data încheierii perioadei de reducere.
Suma de plată a ajutorului se calculează prin raportarea cantității reduse efectiv la cantitatea autorizată pentru reducere astfel: dacă a fost redusă până la 80% din cantitatea autorizată se plătește cantitatea redusă efectiv, dacă reducerea efectivă este între 50 și 80% din cantitatea autorizată, cuantumul ajutorului se reduce cu 20%, dacă reducerea efectivă este până la 20% din cantitatea autorizată cuantumul ajutorului se reduce cu 50%, iar dacă reducerea efectivă este mai puțin de 20% din cantitatea autorizată nu se plătește niciun ajutor. Cursul de schimb prevăzut pentru efectuarea plății este de 4.4575 lei/euro.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu