sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InternePoșta ajunge în Germania și cu mașina

Poșta ajunge în Germania și cu mașina

În contextul crizei provocate de pandemia SARS-CoV-2, care a demonstrat că transportul pe cale aeriană nu este întotdeauna accesibil, Compania Naţională Poşta Română a căutat soluţii pentru a-şi respecta angajamentele asumate şi pentru a asigura confortul clienţilor săi, siguranţa trimiterilor lor, dar şi rapiditatea livrării acestora. Astfel, Poşta Română a inaugurat o nouă cursă poştală auto: Bucureşti – Timişoara – Frankfurt şi retur. Aceasta va asigura schimbul de trimiteri poştale cu origine Germania şi destinaţie România. Cursa auto către Germania reprezintă o premieră în istoria Poştei Române.”Situaţiile create de închiderea aeroporturilor şi apariţia unor întârzieri necontrolabile în activitatea de livrare ne-au provocat să găsim soluţii alternative de transport. Utilizarea căii rutiere este poate, cea mai sigură modalitate de livrare la destinaţie a trimiterilor clienţilor Poştei Române. Întotdeauna am pus pe primul plan respectarea angajamentelor asumate. Aşa am decis înfiinţarea unei curse auto pe ruta Bucureşti – Timişoara- Frankfurt şi retur. Meseria de poştaş înseamnă, prin definiţie, crearea de punţi între oameni, ceea ce încercăm şi noi să facem prin toate măsurile pe care le implementăm”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.

Cursa auto se efectuează cu autoturisme şi şoferi ai Companiei Naţionale Poşta Română şi va avea, pentru început, o frecvenţă de două ori pe săptămână, în zilele de marţi şi vineri. Prima cursă a ajuns la Frankfurt miercuri, 4 august, urmând ca astăzi să se întoarcă spre Bucureşti. (Compartiment Comunicare, Poșta Română)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu