Liderii PNL Vrancea și cei ai Alianței USR-PLUS Vrancea, au anunțat, în mod oficial, semnarea acordului pentru susținerea unui candidat comun pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, la alegerile locale din 27 septembrie. Astfel, senatorul liberal Cătălin Toma va fi susținut atât de PNL cât și de Alianța USR-PLUS pentru alegerea în fruntea CJV. Anunțul a fost făcut pe teren, la ieșirea din Focșani spre Răstoaca, acolo unde Marian Oprișan promisese că va amenaja un parc industrial. După promisiuni și declarații politicianiste, Oprișan a anunțat, ulterior, că nu mai vrea să facă acest parc industrial, necesar pentru dezvoltarea economică a județului. ”Prin această decizie de a ne alia împotriva lui Oprișan am oferit șansa vrâncenilor de a-l contrazice prin vot”, a transmis președintele USR Vrancea, Mihăiță Lepădatu. La rândul său, președintele PLUS Vrancea, Radu Țigănuș, a spus că ”Vrancea va avea o șansă istorică, pe care PLUS o va sprijini, împotriva unui PSD corupt.” Președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, candidatul noii alianțe electorale anti-PSD le-a mulțumit partenerilor de alianță pentru înțelegere și sprijin. ”E un moment istoric, așa cum au spus colegii din Alianța USR-PLUS. Mulțumesc partenerilor că am reușit să facem acest demers. Fiecare dintre noi are dreptul la o viață mai bună”, a spus candidatul PNL-USR-PLUS la funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea. La conferința de presă comună PNL-USR-PLUS Vrancea a participat și ministrul Lucrărilor Publice, Ion Ștefan. ”Să demonstrăm că se poate reconstrui județul Vrancea. Am venit cu această alianță pentru că așa ne-au cerut vrâncenii, să reușim împreună să îndepărtăm această administrație coruptă din județul Vrancea”, a declarat, printre altele, ministrul liberal. Și candidatul propus de USR-PLUS pentru șefia CJV, Liviu Mălureanu, a fost prezent la momentul semnării acordului. ”Este o decizie corectă, trebuie să ne unim forțele, să lăsăm orgoliile deoparte”, a precizat Liviu Mălureanu. Această alianță electorală prevede și o listă comună pentru posturile de consilieri județeni. De asemenea, organizațiile locale vor avea libertatea de a realiza astfel de alianțe electorale pentru susținere reciprocă.
Consiliul Județean Vrancea este condus de PSD (sub diverse formule) încă de la înființare, din 1992. Iar Marian Oprișan se află la conducerea Consiliului Județean Vrancea din 1995: vicepreședinte, președinte (1995-1996), vicepreședinte (1996-2000), președinte (2000-prezent).