Și în acest sfârșit de săptămână polițiștii, jandarmii, pompierii și polițiștii locali au acționat, pentru verificarea respectării normelor legale impuse de efortul comun de limitare a răspândirii coronavirusului. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea au continuat verificările în sistem integrat, împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, privind respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale. Respectarea de către cetățeni a măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică au reprezentat obiectivul acțiunilor desfășurate, astfel că au fost verificați agenții economici din centre comerciale, piețe, târguri și terase de pe raza administrativ-teritorială a județului Vrancea. De asemenea, acțiunile au inclus verificări în mijloacele de transport în comun și la operatorii economici, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la respectarea normelor legale în vigoare. Pe raza județului, în cadrul acţiunilor punctuale din ultimele 48 h, au fost legitimate peste 1.000 de persoane. Totodată, în cadrul celor 32 de acţiuni punctuale desfăşurate de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti locali, au fost verificate 158 de mijloace de transport, din care 119 mijloace de transport în comun. De asemenea, aproximativ 400 de societăți comerciale au fost verificate de către echipele mixte. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 67 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 11650 de lei, conform Legii 55/2000, privind măsurile de prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-1 și Legii 61/1991 privind normele de convieţuire socială. Dintre sancţiuni, 45, în valoare de 7750 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală. Scopul activităților este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, ținând cont mai ales de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul Sars-CoV 2, poliţiştii, jandarmii, pompierii, poliţiştii locali fiind, cu toţii, membri ai acestei comunităţi. Vă rugăm să conștientizați importanţa acestor măsuri în contextul situației epidemiologice actuale şi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infectiei cu Coronavirus. Astfel, recomandările impuse prin normele legale au caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul abordării unei conduite preventive, la nivel personal, pentru limitarea riscului de a ne infecta, care va fi urmat de riscul de a transmite şi apropiaţilor această afecţiune. Activităţile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare fizică, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2. (IPJ Vrancea)
- Advertisment -