În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuate acţiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, impuse pentru prevenirea răspândirii Sars-Cov-2. La cele 9 acțiuni punctuale, organizate și desfășurate ieri, 11 august, pe raza județului, au participat 267 de polițiști din cadrul Imspectoratului de Poliție Județean Vrancea, polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului. În total au fost verificate 76 de societăți comerciale și au fost legitimate 550 de persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic, pentru control, 65 de autovehicule, dintre care 55 mijloace de transport în comun. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 3000 lei, 6 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea Legii 55/2020. Reamintim faptul că scopul acțiunilor este conștientizarea importanței respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea în mod corect a măștii de protecție.
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19. (IPJ Vrancea)