În județul Vrancea, în data de 18 august 2020, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află în carantină la domiciliu 218 persoane, 0 în izolare instituționalizată și 124 în izolare la domiciliu. În spitalele de la Focșani și Adjud se află internați 138 de pacienți, dintre care nouă la secția ATI, cinci la Focșani și patru la Adjud. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 1178, iar a persoanelor decedate la 94. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 14568 de teste, fiind depistate 2207 de persoane pozitive. Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.
Defalcat pe instituții subordonate MAI, situația arată astfel:
ISU Vrancea a executat 14 misiuni cu 51 pompieri și cu 7 mijloace auto astfel:
– 1 misiune cu 20 pompieri pentru asigurarea coordonării și conducerii tuturor acțiunilor specifice precum și suportului tehnic/operațional privind funcționarea echipamentelor si mijloacelor din cadrul CJCCI Vrancea;
– 1 misiune cu 3 pompieri pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 1 misiune cu 5 pompieri pentru asigurarea transmiterii situaţiilor numerice şi nominale cu persoanele izolate/carantinate către instituţiile cu atribuţii la nivelul judeţului;
– 2 misiuni cu 2 pompieri și 2 AMOP pentru asigurarea, verificarea și întreținerea echipamentelor și materialelor puse la dispoziția spitalelor Focșani și Vidra și DSP Vrancea în vederea efectuării pre-triajului persoanelor care se prezintă la UPU-SMURD/CPU/DSP;
– 1 misiune cu 3 pompieri și 1 SMURD pentru a transporta o persoana suspectă COVID 19 de la Spitalul Vidra, la Secția Boli Infecțioase Focșani;
– 1 misiune cu 2 pompieri și 1 ATPVM pentru a transporta o persoana suspectă COVID 19 de la Secția Chirurgie Focșani, la Spitalul mun. Adjud;
– 1 misiune cu 2 pompieri și 1 ATPVM pentru a transporta două persoane confirmate COVID 19 de la Spitalul Militar Focșani, la Secția Boli Infecțioase Focșani;
– 4 misiuni cu 9 pompieri pentru dezinfecția autospecialelor folosite pentru transportul persoanelor suspectate/confirmate de infectarea cu Covid-19.
– 2 alte misiuni
IJJ Vrancea a efectuat 46 misiuni cu 86 jandarmi, 16 mijloace auto, astfel:
– 7 acțiuni de control pentru verificarea respectării măsurilor stabilite în contextul infecției cu SARS-CoV-2;
– 29 misiuni mixte (pol. mun. Focșani, pol. mun. Adjud, pol. oraşului Panciu, pol. oraşului Mărăşeşti, pol. oraşului Odobeşti, pol. rurală Gugeşti, pol. rurală Coteşti, pol. rurală Goleşti, pol. rurală Tulnici, pol. rurală Vidra, pol. rurală Năneşti);
– 1 misiune pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional – decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 4 misiuni de asigurare a intervenției în zona de responsabilitate;
– 2 misiuni de menținere a ordinii publice pe traseele montane şi stațiunile turistice;
– 3 alte misiuni.
IPJ Vrancea a efectuat 79 misiuni cu 216 cadre și 79 mijloace auto astfel:
– 38 misiuni privind verificarea prin măsuri specifice a respectării măsurilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină;
– 4 misiuni de depistare/reținere persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare/carantină;
– 37 misiuni de verificare a S.C./P.F.A a interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență;
Alte structuri
DSP Vrancea a efectuat 17 misiuni cu participarea unui numar de 21 cadre medicale și 1 mijloc auto,
– 1 misiune cu 2 cadre medicale pentru inregistrarea rezultatelor la testele COVID pe platforma CORONA FORMS;
– 2 misiuni cu 3 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;
– 4 misiuni cu 4 cadre medicale pentru inregistrarea datelor privind persoanele testate COVID si izolarea persoanelor care au intrat in contact direct cu persoane COVID pozitive
– 1 misiune cu 2 cadre medicale pentru emiterea deciziilor de izolare a pacientilor externati la cerere.
– 6 misiuni cu 6 cadre medicale pentru efectuarea anchetelor epidemiologice
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru recoltare probe biologice in punct recolta DSP
– 1 misiune cu 2 cadre medicale si 1 mijloc auto pentru recolta probe in teren
MApN a executat 9 misiuni cu 10 militari, astfel:
– 2 misiuni cu 2 militari pentru asigurarea pazei la obiectiv Camera de Conturi Vrancea.
– 2 misiuni cu 3 militari pentru asigurarea pazei la obiectivul Parchetul de pe langaTribunalul Vn.
– 1 misiune cu 1 militar pentru asigurarea pazei la obiectivul Parchetul de pe langa JudecatoriaVn.
– 2 misiuni cu 2 militari pentru asigurarea pazei la obiectivul S.N.A.J. VN..
– 2 misiuni cu 2 militari pentru asigurarea pazei la obiectivul Prefectura VN.
Prefectul Gheorghiță Berbece face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte cu rigurozitate normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală, precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2. Având în vedere evoluția cazurilor de COVID-19 în județul Vrancea, solicităm cetățenilor precauție, evitarea creării de aglomerații precum și evitarea deplasărilor inutile, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală. (sursa: Prefectura Vrancea)