În perioada decembrie 2019 – august 2020, am fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras în repetate rânduri bunuri electronice dintr-un supermarket de pe raza municipiului Focșani. La data de 25 august a.c., polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară pe raza localității Gugești, la domiciliul unei tinere de 27 de ani și a unui tânăr de 29 de ani, principalii bănuiți de săvârșirea faptelor de furt, ocazie cu care au fost depistate o parte din bunurile sustrase. Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că prejudiciul creat este de aproximativ 7.000 de lei, acesta fiind recuperat în totalitate. În baza probatoriului administrat în cauză, la data 25 august a.c. tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Vrancea. Cercetările continuă, în vederea documentării întregii activități infracționale a celor două persoane în cauză. (IPJ Vrancea)
- Advertisment -