vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateAutorul accidentului care a omorât două persoane la Vidra a fost reținut

Autorul accidentului care a omorât două persoane la Vidra a fost reținut

Polițiștii vrânceni l-au reținut luni seara pe Vasile Hasan, de 32 de ani, autorul accidentului mortal din comuna Vidra. Acesta a omorât sâmbătă seara, cu BMW-ul său, două persoane, mamă și fiu, iar după eveniment a fugit de la fața locului. El a fost ridicat de poliție în aceeași seară, dar după o noapte de anchetă a fost lăsat în libertate. Polițiștii au fost nevoiți să caute și alte probe împotriva sa, prin care să dovedească faptul că șoferul este pericol public, iar luni seara s-a reușit reținerea lui. Hasan va fi prezentat astăzi instanței, cu propunerea de arestare preventivă.

Reamintim că două persoane, mamă şi fiu, şi-au pierdut viaţa sâmbătă seara, în comuna Vidra, după ce un şofer care conducea un BMW, din localitate, i-a spulberat de pe marginea drumului. Femeia, Georgeta Ghiuţă, de 72 de ani şi fiul ei, Vasile Ghiuţă, de 44 de ani, care au fost proiectaţi de maşină la zeci de metri, au murit pe loc. Copilul bărbatului, în vârstă de 9 ani, aflat alături de cele două victime, a scăpat ca prin minune, după ce s-a desprins din mâna bărbatului şi a fugit.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu