Comuna Ruginești are nevoie de o schimbare în bine, iar candidatul PNL la funcția de primar, Octavian Vieru, este persoana potrivită. Octavian Vieru a condus Primăria Ruginești timp de 10 ani, între 1990-2000, și are 47 de ani de experiență în domeniul administrației. Împreună cu echipa de consilieri, candidatul PNL și-a propus să realizeze mai multe obiective care să schimbe în bine viața cetățenilor din Ruginești. Unul dintre obiective îl reprezintă înființarea serviciului de transport local, prin achiziția a patru microbuze, iar transportul elevilor, al veteranilor de război și al pensionarilor să fie gratuit. Alte obiective înscrise în programul candidaților liberali la alegerile din 27 septembrie sunt: cadastrarea terenurilor din comună cu fonduri europene, dezvoltarea serviciului public de salubrizare, achiziționarea unei mașini de gunoi, asfaltarea drumurilor comunale, racordarea gospodăriilor la rețeaua de gaze naturale.
Comuna Ruginești are o mare tradiție în sport. Astfel, în acest sens, candidatul liberal își propune să repare și să întrețină terenurile de fotbal. Totodată, administrația locală liberală va construi un nou teren de fotbal, cu vestiare, la nivelul comunei. Se vor începe și lucrările pentru forarea a încă două puțuri pentru asigurarea apei potabile pentru întreaga comunitate. ”Voi încerca recuperarea islazurilor și a terenurilor luate sau ocupate abuziv de alte localități. Sunt peste 100 ha islaz împădurit și pădure, ocupate abuziv de Ocolul Silvic. Trebuie puse în legalitate terenurile ocupate de locuitorii comunei fără acte. Astfel, cetățenii vor putea beneficia de drepturile legale ce li se cuvin: subvenții APIA, despăgubiri în caz de secetă sau calamități. Vom face demersuri pentru regularizarea pârâului Domoșița și a celorlalte ravene din UAT Ruginești. Primăria Ruginești va avea discuții cu Direcția Antigrindină Focșani pentru lansarea rachetelor numai atunci când sunt de strictă necesitate pentru protejarea culturilor fermierilor”, susține candidatul PNL pentru funcția de primar al comunei Ruginești, Octavian Vieru.
Material realizat de SC King News 24 SRL Focșani, la comanda PNL, cod mandatar financiar 21200012