vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateConsumul de alcool la volan te face pieton

Consumul de alcool la volan te face pieton

La data de 7 septembrie a.c., ora 00.40, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au depistat un bărbat, de 33 de ani, din comuna Tâmboești, în timp ce conducea un autoturism pe DC 169 Slobozia Bradului, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

La data de 6 septembrie a.c., ora 21.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Golești au depistat în trafic un bărbat, de 50 de ani, din comuna Gologanu, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența alcoolului. În urma testării celui în cauză cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE


- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu