sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSportSprijin financiar pentru încurajarea copiilor care vor să facă sport de performanță

Sprijin financiar pentru încurajarea copiilor care vor să facă sport de performanță

Copiii născuți în perioada 01.01.2005-31.12.2014, care se vor legitima pentru prima dată la un club sportiv deținător al certificatului de identitate sportivă emis de Ministerul Tineretului și Sportului, vor primi un ajutor financiar sub formă de vouchere, în cuantum de 300 de lei pentru achiziționarea de echipamente sportive. Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Tineretului și Sportului, Ordonanța de Urgență pentru acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță. În prima fază a acestui program sunt disponibile 30.000 de vouchere. Sprijinul financiar se adresează copiilor din sistemul de învățământ primar și gimnazial în primul rând pentru ca aceștia să poată practica un sport într-un cadru organizat și sigur în contextul actualei pandemii. De asemenea, sportul va contribui la educarea și formarea unei generații tinere pe baza valorilor pe care acesta le promovează: fair-play, respect, disciplină, spirit de echipă, și mai ales un stil de viață sănătos. Nu în ultimul rând, prin îndrumarea copiilor spre sport și practicarea lui în mod sistematic se asigură astfel și creșterea bazei de selecție pentru sportul de performanță. Astăzi, în România, sunt legitimați 80.123 de copii, din care activi sunt 54.948, față de 95.083 (74.499 activi) legitimați la nivel de seniori. “Este o măsură urgentă a Guvernului în favoarea creșterii și motivării unui număr cât mai mare de copii în țară să practice sport în regim organizat, controlat și sigur. Importanța acestui sprijin pe care îl acordăm sub forma acestui voucher de 300 de lei pentru prima legitimare a unui copil la un club sportiv stă în primul rând în creșterea bazei de selecție pentru viitorul sport de performanță. Cu cât avem mai mulți copii care ajung să facă sport în mod regulat, serios, cu atât putem fi mai siguri că dintre ei se vor ridica viitori campioni ai României. Dincolo de performanțe sportul înseamnă în primul rând sănătate, o viață echilibrată și o educare în spiritul valorilor . Este doar una dintre măsurile prin care dorim să stimulăm sportul de masă, ajutându-i pe copii să descopere cât mai devreme plăcerea sportului. Din păcate, România ocupă un loc neonorant în ceea ce privește obezitatea infantilă și era nevoie de un sprijin, de o motivație în plus pentru copii să practice sportul.” a declarat Ionuț Stroe, Ministrul Tineretului și Sportului.

Ajutorul financiar se acordă de către Ministerul Tineretului și Sportului prin direcțiile județene pentru sport și tineret. Cererea de acordare a voucherului se depune de către părintele/ tutorele legal la clubul sportiv, la care se va legitima pentru prima dată copilul, urmând ca tot de la club să ridice voucherul, după aprobarea dosarului. Acesta se acordă pentru copiii care se legitimează pentru prima dată în cadrul unui club sportiv, începând de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe și până la data de 30 noiembrie 2020. Voucherul reprezintă venit neimpozabil, este nominal și netransmisibil, cu o perioadă de valabilitate de 6 luni de la data tipăririi. Acest voucher va putea fi valorificat în magazine pentru cumpărarea de echipament sportiv în valoare de 300 lei. (sursa: Ministerul Tineretului și Sportului)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu