sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneStudenţii îşi vor putea rezerva online călătoria cu trenul

Studenţii îşi vor putea rezerva online călătoria cu trenul

Conducerea CFR Călători a luat măsuri pentru a facilita studenţilor emiterea legitimaţiilor de călătorie online şi prin automatele de vânzare. Astfel se va reduce timpul de aşteptare la casele de bilete, iar modalitatea de rezervare a locului va deveni mult mai facilă pentru studenţi. „Studenţii reprezintă o categorie importantă printre călătorii noştri şi din acest motiv am căutat împreună cu Ministerul Transporturilor o soluţie care să le permită procurarea online a biletelor de tren. Am continuat astfel politica asumată la începutul anului de a pune în centrul atenţiei călătorul şi nevoile sale şi sperăm că acest pachet legislativ şi platforma informatică aferentă să fie finalizate până la începerea anului universitar. Această măsură este doar una dintr-o serie mai lungă din cadrul Strategiei de Digitalizare a CFR Călători prin care ne dorim să schimbăm substanţial experienţa călătoriei cu trenul. Vom reveni cu mai multe detalii interesante în perioada imediat următoare”, a declarat directorul general CFR Călători, Dan M. Costescu.
Compania şi trei organizaţii studenţeşti reprezentative au încheiat, pe 10 septembrie 2020, un protocol cu privire la procedura prin care studenţii să aibă posibilitatea de a-şi procura bilete de tren online. Totodată, Ministerul Transporturilor Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC) şi CFR Călători fac demersuri pentru promovarea unui proiect de hotărâre de guvern pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi aprobate prin HG nr. 42/2017.
După definitivarea formei legale a actului legislativ de modificare şi completare a H.G. nr. 42/2017, studenţii care vor dori eliberarea online a biletelor/abonamentelor de tren vor trebui să-şi creeze un profil de utilizator pe site-ul www.cfrcalatori.ro sau la casele de bilete CFR Călători dotate cu sistem electronic de emitere pentru înscrierea datelor care atestă calitatea de student şi dreptul la gratuitate. Intenţia CFR Călători este ca măsura de emitere online a legitimaţiilor de călătorie pentru studenţi să poată fi aplicată la începerea anului universitar.
Dintre organizaţiile studenţeşti reprezentative invitate la discuţiile care s-au purtat la sediul CFR Călători au fost prezente Uniunea Studenţilor din România (USR), Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS). La discuţii a participat şi secretarul de stat responsabil de domeniul feroviar din cadrul MTIC, Adrian Dupu. „Ne bucurăm că am reuşit să obţinem o victorie importantă pentru toţi studenţii şi apreciem deschiderea de care a dat dovadă CFR Călători şi MTIC. Considerăm că
această decizie este cu atât mai benefică în contextul actual de pandemie”, a susţinut Alexandru Vasile, preşedinte USR. „Este inerent faptul că în actualul context de pandemie situaţia cu care din păcate ne-am obişnuit în ultimii 3 ani nu mai putea continua astfel. Ne bucurăm că într-un final am identificat o alternativă care asigură studentului respectarea dreptului de a procura bilete online după 3 ani de demersuri ale federaţiei către autorităţile competente”, a declarat Horia Oniţa, preşedinte ANOSR.
S-a discutat şi cu studenţii români din străinătate asupra condiţiilor tehnice pentru a permite accesul gratuit cu trenul şi a studenţilor români care studiază în străinătate. Urmează să fie stabilită procedura legală prin care acest lucru să devină posibil. „Comunitatea noastră a făcut solicitări încă de anul trecut, iar astăzi prin semnarea acestui acord CFR Călători transmite un semnal că studenţii români din străinătate contează şi trebuie luaţi în discuţie cu restul studenţilor din ţară”, a afirmat Robert Stridie, preşedinte LSRS. (sursa: CFR Călători)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu