sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăELECTORALVidra se pregătește de schimbare! Daniel Moroșanu și echipa PNL vor moderniza...

Vidra se pregătește de schimbare! Daniel Moroșanu și echipa PNL vor moderniza comuna Vidra

La alegerile locale din 27 septembrie, PNL îl susține pe Daniel Moroșanu pentru funcția de primar al comunei Vidra. După foarte mulți ani de administrație PSD, cu numeroase probleme nerezolvate, comuna Vidra, cunoscută drept ”Poarta Vrancei”, are nevoie de o schimbare. Candidatul liberal la funcția de primar, Daniel Moroșanu, și echipa de consilieri PNL vin în fața cetățenilor cu un program ambițios, care vizează modernizarea comunei și creșterea calității vieții locuitorilor săi. ”Pentru mandatul 2020-2024, avem un plan cu mai multe obiective, rezultate din starea de fapt a comunei și din discuțiile cu vidrenii. Prioritățile echipei PNL sunt asfaltarea sută la sută a străzilor, racordarea tuturor satelor la rețelele de alimentare cu apă și canalizare, acordare de facilități întreprinzătorilor privați care asigură minim 30 de locuri de muncă, racordarea comunei la rețeaua națională de gaze naturale”, susține Daniel Moroșanu, candidatul PNL pentru funcția de primar al comunei Vidra.

În același timp, liberalii propun înființarea unei societăți comerciale în subordinea Consiliului Local care să se ocupe de toate lucrările edilitar-gospodărești din comună: colectarea gunoiului, deszăpezire, balastare drumuri, iluminatul public, supravegherea video a spațiilor publice, branșarea gratuită la rețeaua de apă, combaterea dăunătorilor la culturile agricole și livezi etc. Printre obiectivele incluse în programul electoral liberal se mai numără motivarea elevilor cu rezultate foarte bune la învățătură, reduceri de taxe și impozite, amenajarea de parcuri pentru copii și seniori și a stadionului comunal, reabilitarea punții ”Văleni”, reconstrucția punții ”Gura Văii Rele”, consolidarea malului din ”Punct Vidra” pentru a proteja gospodăriile expuse alunecării de teren. ”O preocupare importantă o voi avea pentru realizarea de proiecte care să obțină finanțare europeană. Cu fonduri europene se pot realiza multe lucruri în comună, precum anveloparea termică a blocurilor, internet gratuit în comună, investiții în modernizarea localității”, mai spune Daniel Moroșanu, candidatul PNL pentru funcția de primar al comunei Vidra la alegerile din 27 septembrie.

Material realizat de SC King News 24 SRL Focșani, la comanda PNL Vrancea, cod mandatar financiar 21200012


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu