luni, noiembrie 25, 2024
AcasăELECTORALComuna Gura Caliței va continua pe drumul modernizării, cu primarul Gică Grosu...

Comuna Gura Caliței va continua pe drumul modernizării, cu primarul Gică Grosu și echipa PNL

Din anul 2016, comuna Gura Caliței este administrată de liberalul Gică Grosu. De atunci, administrația locală a făcut tot posibilul să dea un curs nou, de modernizare și progres acestei localități. Iar promisiunile s-au transformat în fapte. ”Când am plecat la drum în campania electorală în 2016, le-am promis cetățenilor din Gura Caliței că voi fi primar pentru toată comunitatea și că ușa primarului va fi deschisă tuturor. Am demonstrat deschidere față de cetățeni și am reușit în mare parte să realizez proiectele pe care mi le-am propus. Candidez pentru un nou mandat, deoarece comuna Gura Caliței trebuie să continue pe acest drum, al modernizării și dezvoltării, cu o conducere liberală atât la nivel local, cât și la județ”, a declarat primarul Gică Grosu.

Printre investițiile realizate în perioada 2016 – 2020, se numără amenajarea unui teren de sport cu nocturnă în Gura Caliței, amenajarea de locuri de joacă pentru școlile din Gura Caliței, Lacu lui Baban, Dealu Lung și Plopu, completarea și punerea în funcțiune a sistemului de alimentare cu apă în satul Plopu, cu termen de finalizare luna octombrie 2020. Școala Generală Gura Caliței a fost dotată cu centrală termică și s-au amenajat grupuri sanitare la grădinițele din Plopu și Gura Caliței, la școlile din Plopu și Lacu lui Baban. O mare problemă în această comună o reprezintă drumurile, iar primarul și echipa liberală au realizat proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii. Astfel, s-au modernizat drumul de interes local în satul Eleșteu, parțial uliță în satul Coasta, ulița bisericii Gura Caliței, s-au realizat 3,5 km de șanțuri betonate, s-a refăcut și amenajat platforma drumurilor din satele Groapa Catrinei, Bălănești, Gura Caliței – Groapa Tufei, pe o lungime de 1,5 km. De asemenea, a fost asfaltată strada Eternității din satul Lacu lui Baban. Tot în acest sat a fost extinsă alimentarea cu apă, pe o lungime de 2 km. ”Acestea sunt câteva dintre proiectele pe care le-am realizat până acum, în cei patru ani de când am fost ales în funcția de primar. În noul mandat vreau să continui modernizarea comunei prin realizarea unor obiective care vor îmbunătăți considerabil condițiile de locuit în comuna noastră. Printre cele mai importante proiecte se află alimentarea cu gaze a comunei, unde suntem la stadiul de realizare a documentației tehnice. De asemenea, vom continua modernizarea drumurilor din comună. Un proiect pentru care deja am obținut finanțare europeană este construirea unui centru integrat, social și medical, în satul Lacu lui Baban. Vom realiza alimentare cu apă în satul Poienile și vom extinde rețeaua de apă în satele Groapa Tufei, Cocoșari, Dealu Lungu. Investițiile vor continua cu amenajarea unui grup sanitar la Școala Dealu Lung și realizarea sistemului de încălzire la școala din Lacu lui Baban”, a spus primarul comunei Gura Caliței, Gică Grosu, candidat pentru un nou mandat din partea PNL.

Material realizat de SC King News 24 SRL Focșani, la comanda PNL Vrancea, cod mandatar financiar 21200012


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu