duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăStiri InterneSituația la zi a scenariilor după care funcționează unitățile școlare

Situația la zi a scenariilor după care funcționează unitățile școlare

Ministerul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ. Prin urmare, astăzi, 17 septembrie 2020, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene, se înregistrează următoarea situație:

–  12.981 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară;

– 4.375 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;

 300 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

La nivelul județului Vrancea, situația se prezintă astfel:

– 372 de unități de învățământ în Scenariul 1;

– 79 de unități de învăîțământ în Scenariul 2;

– 1 unitate de învățământ în Scenariul 3. Situația detaliată o găsiți AICI.

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori. Data de referință pentru aceste informații este 17 septembrie, ora 12.00. Începând de astăzi, Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea vor transmite zilnic informările privind situația unităților de învățământ din țară. (ISJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu