”Flăcările mistuitoare se vedeau de la kilometri distanță, iar cu cât ne apropiam mai tare, simțeam cum ne întâmpină fumul înecăcios. Era clar pentru toți, urma să avem o misiune grea.” își amintește plutonierul adjutant Grăjdeanu Aurelian, ”Pompierul lunii august 2020”. A avut dreptate! Intervenția din 30 august a.c., de stingere a unui incendiu de vegetație uscată în satul Rădulești, comuna Vânători, a durat mai bine de 6 ore. În urma evenimentului, flăcările au distrus circa 50 ha de vegetație uscată, formată preponderent din stuf. Efectele incendiului au fost însă, mult mai mari, deoarece, pe lângă stuf, au ars cuiburi de păsări și a fost afectat, iremediabil, habitatul mai multor viețuitoare.
”Puțină lume știe că incendiile de vegetație uscată sunt printre cele mai grele intervenții, cu care se confruntă pompierii. În aceste cazuri se întrunesc mai mulți factori nefavorabili, care transformă aceste situații de urgență, în unele foarte dificile. Față de un incendiu de locuință, la un incendiu de vegetație suprafața cuprinsă de flăcări este mult mai mare, iar noi, în mare parte, acționăm cu același număr de efective. Totodată, un incendiu de vegetație se propagă cu repeziciune, având în vedere că există o cantitate mare de material combustibil (stuf, lăstăriș, mărăciniș), ce favorizează arderea. Un alt pericol, care de cele mai multe ori s-a dovedit a fi mortal, este vântul. Viteza vântului este mult mai mare decât viteza de deplasare a unui om. Schimbarea direcției de vânt, la un incendiu de proporții, poate deveni fatală pentru salvatori, fiindcă de cele mai multe ori, intervențiile se desfășoară pe teren accidentat, în locuri inaccesibile autospecialelor de pompieri. Atunci când se întâmplă să nu putem ajunge cu autospecialele, trebuie să folosim materialele de primă intervenție, vermorele, pliciuri, lopeți, etc. Acest lucru presupune un efort fizic susținut și îndelungat, ce ne epuizează din toate punctele de vedere. La toate astea mai adăugăm fumul dens, care ne irită ochii, nările, plămânii și jarul gros, pe care îl simțim cum arde sub tălpile bocancilor. Nu mai spun de căldura insuportabilă degajată de incendiile de vegetație, mai ales că multe dintre ele sunt vara. Dacă pentru unii este o imagine de infern, pentru noi este locul de muncă.” spune plutonierul adjutant Grăjdeanu Aurelian.
În asemenea condiții au lucrat pompierii, în duminica de 30 august, la Rădulești, comuna Vânători. Din cauza vântului puternic, focul amenința să se propage la pădurea din apropiere și locuințele din sat. La intervenție au participat mai multe echipaje de stingere. Amploarea incendiului a impus suplimentarea forțelor de intervenție, prin chemarea în sprijin a colegilor de la Adjud și Panciu. Plutonierul adjutant Grăjdeanu Aurelian, comandant de echipaj și conducător autospeciale în cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, a avut repartizat un sector destul de mare, în zona dinspre pădure. Subofițerul s-a remarcat prin modul exemplar de coordonare și gestionare a echipajului, reușind localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite. A intervenit cu ATV-ul, împreună cu încă un coleg. Pentru pompieri, misiunea a fost un succes, dat fiind că nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale. Profesionalismul, implicarea și curajul dovedite de-a lungul timpului de plutonierul adjutant Grăjdeanu Aurelian, au culminat în misiunea de la Rădulești. Drept urmare, i-a fost conferită, pe bună dreptate, distincția de ”Pompierul lunii august 2020”.
Subofițerul are peste 15 ani experiență în stingerea incendiilor, iar în tot acest timp s-a preocupat permanent de perfecționarea pregătirii militare de specialitate. Cu toate că, a fost o intervenție grea, ”Pompierul lunii august 2020” zice că este obișnuit cu astfel de misiuni. În pofida faptului că, legislația în vigoare prevede:” ”ARDEREA VEGETAŢIEI USCATE ŞI A RESTURILOR VEGETALE ESTE STRICT INTERZISĂ!””, cetățenii recurg frecvent la această metodă, pentru igienizarea terenurilor. Numai în 8 luni ale anului, pompierii au stins peste 270 incendii de vegetație uscată. Chiar la începutul anului, subofițerul a participat, în același loc, la un alt incendiu, dar nu așa de mare.
Cum nicio misiune nu seamănă cu alta, plutonierul adjutant Grăjdeanu Aurelian afirmă: ”De când am devenit pompier am o altă perspectivă asupra vieții. Apreciez mai mult lucrurile, mă bucur de clipele petrecute alături de cei dragi, pentru că am văzut cât de repede se poate nărui totul dintr-un foc. Nu știu dacă am devenit mai conștient pe măsură ce m-am maturizat, fiindcă întotdeauna am căutat să evoluez, de aici și schimbarea din caporal la armată, în subofițer la I.S.U., dar în mare parte cred că este rezultatul direct al experiențelor pe care le-am trăit ca pompier și ale oamenilor cu care am intrat în contact. Îmi fac cu drag meseria, iar diploma primită îmi confirmă faptul că o fac bine. Mă simt emoționat ca în 2018, anul centenar, când am fost înaintat în grad înainte de termen. A fost o onoare pentru mine, luând în considerare semnificația momentului. Pe viitor, promit să îmi fac datoria cu aceeași responsabilitate. Vă asigur că nu voi da niciun moment înapoi de la îndeplinirea îndatoririlor pentru că: mirosul de fum, pentru pompieri, e parfum!”
Sperăm, totuși, că cetățenii își vor da seama la ce riscuri ne expun când dau foc vegetației. Pe tine te felicităm și te salutăm cu respectul cuvenit, spunându-ți scurt: ”Curaj și devotament, camarade!” (ISU Vrancea)