Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are în vedere să mai aplice o schemă de ajutor de minimis pentru producătorii mici şi medii de carne de porc din România. Planul privind schema de minimis vine în contextul crizei de carne de porc de la nivel european, care a dus la falimentul multor mici producători de la noi. „Mai întâi ar trebui să ne orientăm spre acoperirea consumului naţional. Să nu uităm că România e net importator, adică mai puţin exportă decât importă la carnea de porc, iar criza gravă din sectorul european al cărnii de porc de peste un an de zile a condus la falimentul foarte multor mici producători din România. În perioada următoare avem în plan să mai aplicăm o schemă de minimis, pentru a mai salva ce se mai poate salva din sectorul mic şi mediu producător din România”, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
Crescătorii de porci din România au solicitat în repetate rânduri deblocarea comerţului cu porci vii către Uniunea Europeană, în condiţiile în care ţara noastră este teritoriu liber de pestă porcină clasică de peste 8 ani, iar aceştia se află într-o situaţie dificilă din cauza crizei generale a sectorului european al cărnii de porc, determinată de embargoul rusesc la importurile de carne de porc din Europa. Numai în ultimul an pierderile au fost estimate la peste 40 de milioane de euro. Livrările de carne şi produse procesate din carne de porc provenind de la firme româneşti fuseseră interzise pe piaţa Uniunii Europene din anul 2003, întrucât România folosea vaccinarea porcilor pentru eradicarea pestei porcine clasice.
La rândul lor, specialiștii și producătorii români au salutat reluarea exporturilor de porci vii. ”Este un eveniment remarcabil pentru România obţinerea acestei decizii pe baza unui proiect început în anul 2007. Au fost aproape două milioane de analize de sânge recoltate, a fost creat mai întâi un sistem canalizat care să permită fermelor să iasă la export cu carne, iar acum şi cu animale vii, dar finalul, capătul drumului, nu este aici. Ceea ce urmează este notificarea la Organizaţia Internaţională pentru Sănătatea Animalelor, această organizaţie internaţională la care se raportează toate statele membre atunci când fac comerţ cu animale sau produse de origine animală, iar acest lucru se va întâmpla în perioada imediat următoare”, a declarat preşedintele ANSVSA, Radu Roatiş. Crescătorilor de porci le va veni, însă, greu să respecte, deocamdată, reglementările europene.”Din perspectiva noastră, această realizare este câştigarea unei bătălii, dar suntem departe de a fi câştigat războiul. Există această posibilitate care se deschide pentru fermierii români, dar conform condiţiilor din acest document doar 40% din ferme vor fi în măsură să respecte cerinţele respective din totalul fermierilor din Romania. Mai avem mult de lucru, mai ales pe măsuri tehnice care trebuie lămurite”, a precizat președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, Ioan Ladoşi.
În data de 14 septembrie, comisia de specialitate de la Bruxelles a decis că Romania poate să exporte porci în UE, însă principala condiţie este ca porcii să se afle timp de 3 luni în ferma comercială din care sunt exportaţi, iar timp de o lună niciun un porc să nu intre în fermă până când nu se fac exporturile. De asemenea, trebuie să existe un plan de supraveghere şi de biosecuritate în fermă, să se efectueze un control oficial de testare la 3 luni şi un plan supraveghere a pestei porcine clasice.