Primarul Cristi Misăilă a avut astăzi o nouă întălnire cu reprezentanții Companiei Romprest Service SA – executantul lucrărilor în cadrul proiectului „Modernizare și extindere spații verzi în zona de acțiune Sud-Est”.
„S-au purtat discuții și s-a încercat identificarea de soluții în sensul aducerii la stadiul de funcționalitate a spațiului verde din cartierul Sud. Romprest SA și-a expus punctul de vedere, considerând că remedierea problemelor apărute la spațiul verde cade în sarcina municipalității, refuzând să participe la o vizită în teren propusă de primar pentru inventarierea situației existente la momentul actual.Pentru a reda cât mai curând un aspect plăcut spațiului verde, lucrările de remediere vor fi efectuate de Primăria Focșani, prin intermediul Direcției de Dezvoltare Servicii Publice. În acest context, Primarul Cristi Misăilă și-a menținut poziția în privința nereturnării garanției de bună execuție, având în vedere și obiecțiile formulate anterior cu privire la calitatea materialului dendrologic și a lucrărilor realizate de Romprest SA.”, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Focșani.