Sâmbătă, 10 octombrie a.c., ora 01.53, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza cartierului Satu Nou din Panciu, o patrulă mixtă formată dintr-un agent de poliție și un jandarm, a fost sesizată de către un conducător auto cu privire la faptul că ar fi observat acoperișul unei locuințe care ardea la aproximativ 2 km. Imediat, patrula s-a deplasat cu promptitudine către zona indicată și au observat că proprietarul locuinței care ardea se afla în stare de șoc lângă gardul imobilului, acesta prezentând arsuri la nivelul membrelor. Până la sosirea pompierilor, echipajul a procedat la acordarea primului ajutor și l-au adăpostit în autospeciala de poliție întrucât afară ploua torențial. Pompierii au stabilit faptul că incendiul s-a produs ca urmare a unui scurtcircuit electric, rezultând arderea în totalitatea a acoperișului în suprafață de aproximativ 120 mp precum și a unor obiecte din locuință. Ulterior bărbatul, în vârstă de 76 de ani, care a suferit arsuri de gradul I, a fost transportat la Spitalul Orășenesc Panciu.(IPJ Vrancea)
- Advertisment -