150 de ONG-uri semnatare solicită Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia cazurilor copiilor dispăruţi începerea de urgență a unui dialong cu Guvernul României în vederea finalizării procesului de elaborare a legii privind căutarea persoanelor dispărute. Menționăm că în anul 2019 au fost înregistrate aproximativ 4.000 de cazuri de copii dispăruți, dintre care 10% nu au fost încă identificați. Tergiversarea nejustificată a adoptării unui act normativ, solicitat de cetățenii României după ”experimentul Caracal,” afectează în mod direct victimele disparițiilor și familiile acestora.
Apreciem activitatea Ministerului Afacerilor Interne de a iniția, în procedură de urgență, un
proiect de act normativ care vizează căutarea persoanelor dispărute și, totodată, de a recunoaște ”necesitatea stabilirii cu celeritate a măsurilor care să permită luarea, în cel mai scurt timp şi în parametri de eficienţă, a unor decizii strategice la nivelul Poliției Române cu privire la instituirea unor mecanisme adecvate de gestionare a fenomenului persoanelor dispărute.” Atragem atenția asupra faptului că respectivul act normativ conține o serie de aspecte care încalcă prevederile Constituției României și ale legislației în vigoare, precum și jurisprudența Curții Constituționale în materia drepturilor și libertăților fundamentale. RoITP și APADOR-CH au adus deja la cunoștința inițiatorului (M.A.I.) aceste probleme prin amendamentele trimise, precum și în cadrul dezbaterii publice care a avut loc în data de 11 septembrie 2020.
Prin urmare, subliniem că dacă Guvernul României va continua demersurile de finalizare a
acestui act normativ în formatul de ordonanță de urgență, va exista riscul atacării sale la Curtea Constituțională care a creat deja un precedent în sensul declarării neconstituționale a unor O.U.G.-uri care restrâng libertăți fundamentale Prin urmare, solicităm Comisiei parlamentare să înceapă, de urgență, dialogul cu Guvernul României în vederea stabilirii calendarului referitor la depunerea în Parlament a unui proiect de lege privind căutarea persoanelor dispărute, care să urmeze parcursul legislativ, cu avizul comisiilor de specialitate, și care să beneficieze de dezbatere parlamentară. Susțin acest demers:
• RoITP – Rețeaua Organizațiilor împotriva Traficului de Persoane, în numele a 18 ONG-uri;
• FONSS – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, în numele a 37
ONG-uri furnizoare de servicii sociale din toata țara
• FONPC – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil, în numele a 63 ONG-uri
• CDMiR – Coaliția pentru Drepturile Migranților și Refugiaților, în numele a 28 ONG-uri
• APADOR CH – Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România Comitetul Helsinki
• EFOR – Asociația Expert Forum
• G4M – Asociația Geeks for Democracy
• Asociația Funky Citizens
Persoane contact: Cerasela Bănica (CADO) sau Silvia Tăbușcă (ECLER).
Solicitare către Parlamentul României pentru finalizarea legii privind căutarea persoanelor dispărute
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -