vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneToamna își intră în drepturi

Toamna își intră în drepturi

Administrația Națională de Meteorologie ne anunță o vreme răcoroasă de toamnă pentru următoarele zile. Astfel, până joi seară, sunt anunțate ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, temperaturi scăzute iar la munte chiar ninsori. Astfel, în zilele următoare, în vestul, centrul şi nordul țării, temporar va ploua și se vor totaliza, local, peste 20 de litri/mp și izolat 40-50 de litri/mp. În zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de astăzi, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar mai ales în masivele din nordul teritoriului se va depune strat de zăpadă. Pe spaţii restrânse şi pentru scurt timp sunt posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare în Dealurile de Vest, în Maramureş, în nordul şi estul Transilvaniei, precum şi în nordul Moldovei. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor şi va avea viteze mai mari în cele vestice, sud-vestice şi la munte, unde la rafală se vor depăşi 50-60 de km/h, iar pe crestele montane va sufla tare. Temperaturile vor scădea accentuat, iar în regiunile intracarpatice şi în jumătatea de nord a Moldovei, miercuri (05 octombrie) și joi (06 octombrie), vremea va fi deosebit de rece. În funcție de evoluția meteorologică, ANM va reveni cu noi informații și, eventual, cu avertizări de specialitate.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu