luni, noiembrie 25, 2024
AcasăSocietateO elevă din Focșani, premiată la Concursul Național „Mesajul Meu Antidrog”

O elevă din Focșani, premiată la Concursul Național „Mesajul Meu Antidrog”

În data de 16 octombrie a.c., Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vrancea, a acordat premiul câștigătoarei locului II, la nivel național, a concursului „Mesajul Meu Antidrog”, secțiunea arte vizuale liceu – pictură. Aceasta este Maria Laura MIHAI, elevă a Liceului de Artă „Gheorghe Tattarescu” – Focșani, având-o ca profesor coordonator pe doamna Claudia LĂSCAN. „MESAJUL MEU ANTIDROG” este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal din toate judeţele ţării şi din Bucureşti şi se desfăşoară anual, încă de la înfiinţarea A.N.A. Obiectivul general îl reprezintă dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă pentru elevii din învăţământul gimnazial şi liceal, prin implicarea în activităţi artistice, ca alternativă la consumul de tutun, alcool şi droguri. Proiectulul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare artistică, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri. În anul şcolar 2020 – 2021, Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vrancea, va continua implementarea proiectelor naţionale de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei preşcolare şi şcolare, inclusiv a concursului național „Mesajul Meu Antidrog”. (Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog – Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu