duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateIPJ Vrancea: amenzi și 3 dosare penale în urma controalelor de duminică

IPJ Vrancea: amenzi și 3 dosare penale în urma controalelor de duminică

Ieri, 25 octombrie a.c., au continuat acţiunile pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. La aceste activităţi, care s-au desfăşurat sub autoritatea prefectului, au participat poliţişti, jandarmi, poliţişti locali, precum şi reprezentanţi I.S.U., D.S.P., D.S.V.S.A. şi I.T.M.

Pentru verificarea respectării normelor de protecţie sanitară, poliţiştii vrânceni au acționat pe raza întregului județ pentru prevenirea răspândirii Sars-CoV-2. Reamintim tuturor că obiectivul nostru nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a veghea la respectarea legii şi de a explica oamenilor necesitatea adoptării tuturor normelor de protecţie sanitară. Cu toate acestea, nu au fost tolerate abateri de la prevederile legale în vigoare. Cu privire la activităţile care s-au desfăşurat în ultimele 24 de ore, la acestea au participat peste 230 de efective, care au verificat 142 de societăţi comerciale, 45 de mijloace de transport persoane, 141 de locaţii de interes, totodată fiind legitimate peste 920 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 137 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă, în valoare totală de 19.300 de lei. De asemenea, au fost întocmite 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, respectiv pentru nerespectarea măsurilor privind carantina și pentru prevenirea sau combaterea bolilor infecțioase.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri! (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu