Noul președinte al Consiliului Județean Bihor, liberalul Ilie Bolojan, a surprins zilele trecute prin decizia de a reduce cu 50% personalul din aparatul propriu al instituției, de la 174 de posturi fizic ocupate la 88, începând cu data de 1 decembrie a.c. Ilie Bolojan a spus că vrea să eficientizeze activitatea instituției și să folosească judicios banii publici. Omologul său de la Vrancea, tot liberal, Cătălin Toma, este, însă, de altă părere și spune că modelul ”Bolojan” este o acțiune de ține și de oportunitate, dar și de legalitate. Plus că majoritatea politică din CJ Vrancea este ostilă președintelui instituției, ceea ce nu se întâmplă la Bihor. „Eu, Cătălin Toma, niciodată nu voi face o acțiune pe picior de grabă. Sunt convins că există oameni care nu-și justifică activitatea, dar un heirupism de genul vin azi și dau afară 100 de oameni după care doi dacă te dau în judecată și mai și câștigă, ce-am rezolvat? Este pur și simplu un efect de imagine. Nu vreau să cred că, la experiența pe care Bolojan o are, este imagine. Sunt convins că dumnealui a avut toate elementele necesare dinainte, astfel când a ajuns acolo a luat decizia. Are și altă configurație politică”, a spus Cătălin Toma.
Liberalul vrâncean din fruntea Consiliului Județean susține că, în momentul de față, organigrama Consiliului Județean conține 214 funcții, iar concursurile aflate în derulare nu poate să le oprească, pentru că vrea să respecte legea. În plus, mai este o instituție în subordinea Consiliului Județean, respectiv Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, care are 1.400 de angajați. „Nici nu merge pe principiul dăm afară. Trebuie să facem ca instituția să funcționeze, într-un raport cost-beneficiu cât mai avantajos pentru bugetul statului. Am de gând să reorganizez, dar pornind de la configurația actuală. Va fi mai greu, dar nu imposibil. Mie îmi place să respect legea, iar lucrurile acestea nu se fac de pe o zi pe alta.”, a explicat Cătălin Toma.