vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaSOVEJACașul afumat, zacusca de ghebe și siropul de brad ar putea înscrie...

Cașul afumat, zacusca de ghebe și siropul de brad ar putea înscrie comuna Soveja pe lista Punctelor Gastronomice Locale

Unul dintre proiectele de dezvoltare incluse pe lista noii administrații locale este înscrierea comunei Soveja pe lista Punctelor Gastronomice Locale (PGL). Acest lucru înseamnă promovarea și comercializarea produselor autohtone, originale, tradiționale. Includerea Comunei Soveja în categoria PGL ar duce la dezvoltarea turismului și a micilor afaceri de familie. ”Am curajul să afirm că Soveja va fi prima localitate din Vrancea care va lansa un astfel de curent. Ce înseamnă PGL? Promovarea și comercializarea produselor autohtone, mai pe scurt, orice gospodar își poate vinde bucatele preparate în casă turiștilor care îi vor trece pragul. Soveja are istorie, dar are și o tradiție culinară pe care trebuie să o promovăm, gustul bucatelor sovejenești fiind la mare căutare. Cașul afumat, zacusca de ghebe, râșcovii murați sau cu brânză, ciorba de cocoș, plăcinta cu brânză, dulceața de zmeură, siropul de brad sunt doar câteva dintre rețetele noastre tradiționale, care sunt convins că reprezintă un prim pas în relansarea turismului în Soveja. Oricine poate înființa un PGL, noi ca primărie suntem primii interesați ca astfel de puncte să fie din ce în ce multe.”, a declarat primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon, după o întâlnire cu președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma. Un prim pas în acest proiect va fi făcut joi, 5 noiembrie, atunci când primarul și alți reprezentanți ai comunei se vor deplasa în comuna Vama Buzăului, județul Brașov, unde vor vedea exact cum funcționează un Punct Gastronomic Local.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu