sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateFOTO Aproape 2.000 de persoane, verificate cu privire la respectarea măsurilor...

FOTO Aproape 2.000 de persoane, verificate cu privire la respectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii COVID-19

Polițiștii vrânceni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19, în centre comerciale și zone adiacente, la unități de alimentație publică, zone de agrement, zone aglomerate, precum și mijloace de transport în comun. În ultimele 72 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând aproximativ 600 de forţe ale poliției, jandarmeriei, pompierilor și poliției locale.

Astfel, au fost verificate 1.816 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 401 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 270 de mijloace de transport, din care 189 mijloace de transport public în comun. Conducătorii tuturor autovehiculelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privința respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii vrânceni, jandarmii și polițiștii locali au aplicat 373 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 52100 lei, din care 323 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii de protecție și 3 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea. Reamintim faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.

*Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde este obligatoriu, prevăzute de legislația în vigoare, precum şi în mijloacele de transport, să nu se expună la riscuri.

*Scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni.

*Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.

*Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu