Ionel Dancă este șeful Cancelariei prim-ministrului și candidat PNL Vrancea pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Ionel Dancă susține că Guvernul PNL a avut rezultate foarte bune într-un context dificil provocat de pandemia de coronavirus. Guvernul condus de Ludovic Orban a acordat un sprijin important tuturor celor afectați de pandemie. ”PNL se află la guvernare într-un context fără precedent, care a provocat numeroase probleme economice și sociale. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi arătat România cu o guvernare PSD condusă de Dăncilă sau alți lideri politici de aceeași factură. Guvernul PNL condus de Ludovic Orban a reușit să facă într-un an ceea ce nu a reușit nici un alt guvern într-un an sau chiar mai mulți ani. Am protejat sănătatea românilor și am venit cu măsuri de sprijin pentru toți afectați de această pandemie. Am venit cu un pachet de sprijin de 64 miliarde lei pentru cei afectați de pandemie și aici mă refer și la garanții de stat, ajutoare de stat, diverse alte forme de sprijin. 1,4 milioane români au beneficiat de salarii în perioada de criză sub forma indemnizației de șomaj tehnic”, a declarat Ionel Dancă, în cadrul unei conferințe de presă, la Focșani.
Chiar dacă au fost restricții, Guvernul PNL a alocat cea mai mare sumă din ultimii 10 ani pentru proiecte de infrastructură, de 34,5 miliarde lei. De asemenea, s-a reușit creșterea pensiilor și a alocațiilor. Liberalii au reușit să crească salariul mediu pe economie. Din păcate, în Vrancea, acesta este mai mic decât media națională. ”Chiar în condiții de criză salariul mediu net pe economie a crescut față de anul trecut, când PSD a făcut praf oportunitățile date de creșterea economică din acea perioadă. În Vrancea salariul mediu net a crescut în luna iunie cu 5,7% față de iunie 2019. Problema județului Vrancea pe care noi ne angajăm să o rezolvăm este faptul că salariul mediu este mai puțin de 80% din media națională. Salariul mediu este de 3298 lei, iar în Vrancea este de 2.557 lei. Prin programul de guvernare ne angajăm să creștem salariu mediu în România cu 1200 lei până în 2024 și prin proiectele pe care le vom realiza în Vrancea vrem să ducem salariul mediu net la același nivel cu media națională”, a explicat liberalul Ionel Dancă.
Candidatul PNL Vrancea la Camera Deputaților a mai arătat că 10.173 de vrânceni au beneficiat de șomaj tehnic, până acum, în valoare totală de aproape 40 de milioane de lei. De asemenea, prin programul IMM Invest, 320 de companii din Vrancea au beneficiat de credite cu garanții de stat de până la 90% și cu dobândă zero în valoare de 143,5 milioane lei.
Material realizat de SC King News 24 SRL Focșani, la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar 11200025