Deputații dezbat în aceste zile o inițiativă legislativă ce vizează diminuarea risipei alimentare, inițiativă semnată de 52 de senatori și deputați. Conform proiectului, producătorii, procesatorii și comercianţii ar putea fi obligaţi să vândă la preţ redus produsele aflate aproape de expirarea datei-limită de consum. Acest proiect a primit avize favorabile și include propunerile unei alte inițiative pe aceeaşi temă pentru care există propunerea de respingere.
Proiectul ce ar putea fi adoptat de Parlament stipulează obligativitatea operatorilor economici din sectorul agroalimentar de a întreprinde măsuri de prevenire a risipei alimentare și menționează 6 tipuri de măsuri de prevenire a generării deşeurilor alimentare pe care agenţii economici trebuie să le aplice în mod ierarhic. Astfel, prima măsură pe care trebuie să o ia se referă la „responsabilizarea pentru diminuarea risipei alimentare pe lanţul agroalimetar, începând cu producţia, procesarea, depozitarea, distribuţia, comercializarea, ajungând până la consumatorul final, inclusiv în sectorul de industrie hotelieră şi al serviciilor alimentare”. Apoi, operatorii economici din sectorul agroalimentar trebuie să „ia măsuri privind vânzarea cu preţ redus a produselor aflate aproape de expirarea datei-limită de consum, conform legislaţiei în vigoare”. Vânzarea cu preţ redus a produselor alimentare ce urmează a exprira este reglementată deja din martie anul trecut, când a intrat în vigoare Legea nr.57/2015 de modificare a ordonanței de urgență privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. Comercianţii au fost atunci obligaţi să facă mai vizibile produsele aflate la promoţie din cauză că urmează să expire, dar nu erau obligaţi să vândă aceste alimente la preţ redus. „Produsele aflate la comercializare cu preţ redus/oferte promoţionale, cu 3 zile înainte de expirarea datei durabilităţii minimale/datei-limită de consum aferente produselor alimentare sau a termenului de valabilitate/datei de minimă durabilitate aferente produselor nealimentare, se sortează şi se expun la comercializare, pe rafturi sau în standuri, delimitate vizibil, cu informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor. Nerespectarea prevederilor prezentului alineat este considerată practică comercială incorectă şi se sancţionează conform reglementărilor legale în vigoare”, se precizează în legea intrată în vigoare anul trecut.
Propunerea de a introduce în lege obligativitatea ca operatorii economici din sectorul agroalimentar să reducă preţurile a apărut după discuţiile din Comisiile Parlamentare din Camera Deputaţilor.
A treia măsură în ierarhia de prevenire a generării deşeurilor alimentare se referă la ” transferul alimentelor prin donare sau sponsorizare către entităţi, devenite operatori din sectorul agroalimentar, ca urmare a înregistrării la Autoritatea Natională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cu obligaţia respectării prevederilor legale cu privire la condiţiile de igienă, inclusiv cerinţele privind temperatura pe perioada depozitării şi transportului precum şi la etichetarea corespunzătoare”. Acest lucru se poate face însă şi contra cost, cu menţiunea că operatorii economici pot oferi către asociaţii, fundaţii şi întreprinderi sociale alimente aflate aproape de expirarea datei limită de consum contra unei sume maxime de 3% plus TVA din preţul de achiziţie în cazul comercianţilor şi de 3% plus TVA din preţul de producţie, în cazul producătorilor şi procesatorilor. Urmează măsuri pentru direcţionarea subproduselor nedestinate consumului uman pentru consumul animalelor, iar dacă nici acest lucru nu mai este posibil, deşeurile alimentare trebuie transformate în compost sau în biogaz. Numai în ultimă instanţă, trebuie luate măsuri de dirijare a deşeurilor către o unitate autorizată de neutralizare a produselor rămase după parcurgerea etapelor prevăzute anterior.
Potrivit proiectului de act normativ, agenţii economici care nu respectă prevederile legii riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei. Camera Deputaților este o cameră decizională în acest caz.
În România, se aruncă în jur de 2,5 miliarde de tone de mâncare pe an, ceea ce înseamnă, în medie, peste de 100 de kg per capita. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Ministerului Agriculturii, cea mai mare risipă se raportează la nivelul gospodăriilor populaţiei (49%), alimentele care ajung cel mai des la gunoi fiind mâncărurile gătite (25%), pâinea sau produsele de panificaţie (21%), legumele (19%) şi fructele (16%). Alimente mai aruncă şi sectorul industriei alimentare (37%), comercianţii (7%), jucătorii din alimentaţia publică (5%), respectiv sectorul agricol (2%).