La data de 09 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tulnici s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o locație din comuna Tulnici, se afla în desfășurare un eveniment privat, la care participau mai multe persoane, fiind încălcate astfel măsurile de prevenire a răspândirii a virusului SARS-CoV-2. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că petrecerea privată la care participau 11 persoane fusese organizată de administratorul locației, un bărbat de 49 de ani, din comuna Tulnici. În cauză a fost întocmit dosar penal în care urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, totodată. față de persoanele participante, s-a luat măsura sancționării conform Legii 55/2020. (IPJ Vrancea)