Șase preoți din Eparhia Buzăului și Vrancei au primit vineri, 13 noiembrie 2020, hirotesia întru duhovnic. Slujba a fost oficiată de Ierarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Buzău. În cuvântul de învățătură, Chiriarhul Buzăului și Vrancei a explicat care este diferența dintre hirotonie și hirotesie. „Hristos Domnul, Arhiereul veșnic și Duhovnicul prin excelență al tuturor creștinilor, a încredințat spre săvârșire Taina Sfintei Spovedanii doar acelora care, înțelegându-și vocația slujirii preoțești și răspunzând cu responsabilitate și frică de Dumnezeu acestei vocații, au ales să-L slujească pe Mântuitorul, cu întreaga lor ființă. Prin urmare, harul Preasfântului Duh revărsat asupra candidatului la preoție, prin Taina Hirotoniei, îi conferă acestuia dreptul și puterea de a săvârși toate sfintele slujbe, având în centru Sfânta Liturghie, iar, acum, după o perioadă semnificativă de experiere a misiunii preoțești, iată, prin această slujbă specială, numită «hirotesie», preotul de curând hirotonit primește binecuvântarea de a săvârși și Taina Sfintei Spovedanii. Probabil că unora li se pare de neînțeles lucrul acesta și ar putea pretinde că cel hirotonit a primit dintru început, în mod automat, și puterea de a săvârși Sfânta Taină a Mărturisirii. Însă Biserica a rânduit, încă din primele veacuri creștine, ca dreptul de a-i asculta pe credincioși în scaunul Spovedaniei să fie conferit preoților numai după săvârșirea hirotesiei întru duhovnic, astfel încât, pe baza experienței duhovnicești dobândite între timp – nu doar din cărți, ci, mai ales, din relaționarea lor cu credincioșii și cu alți duhovnici iscusiți – să poată oferi penitenților medicamentul cel mai potrivit pentru însănătoșirea lor sufletească, dimpreună cu iertarea păcatelor; iertare pe care nu preotul o dă, ci Însuși Hristos Domnul, prin intermediul slujitorului Său, desigur, în funcție de sinceritatea și intensitatea pocăinței”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
La final, noii duhovnici au primit câte o geantă, un epitrahil, un Aghiasmatar și o cruce de binecuvântare. Cei șase preoți hirotesiți sunt: ierom. Alexie Lăcătuș (Mănăstirea Muntioru, județul Vrancea); pr. Dan Necula (Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” din Buzău); pr. Georgian Chioreanu (Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău); pr. Ioan Ploscaru (Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani, Protoieria Focșani I); pr. Viorel Trif (Parohia Câmpuri II, Protoieria Panciu); pr. Petre Ciprian Bornaz (Parohia Beciu, Protoieria Pătârlagele). (sursa: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)