George Adrian Colev este un tânăr antreprenor, în vârstă de 33 de ani, care candidează pe lista PNL pentru Camera Deputaților. Este căsătorit și are un copil. ”Am studiat la facultatea de drept și științe politice și am o experiență de peste 7 ani în domeniul juridic și în domeniul economic. Am decis să candidez la Vrancea, deoarece aici m-am născut, am crescut și m-am format ca om și vreau să mă implic în dezvoltarea durabilă și sustenabilă a acestui județ și a municipiului Focșani, pe care PSD le-a ținut într-o subdezvoltare cronică.”, ne spune tânărul George Colev, candidat PNL Vrancea pentru Camera Deputaților.
Pentru că este interesat de dezvoltarea mediului antreprenorial, liberalul George Colev vine și cu o propunere concretă în acest domeniu. ”Propunerea mea legislativă se adresează zonei antreprenoriale prin introducerea unui program Flexible solution for new company, prin inițierea legii susținerii antreprenoriatului și a nou înființatelor IMM-uri. Acestea presupun o plată progresivă a taxelor după cum urmează: 6 luni scutirea de taxe pentru angajați, următoarele 6 luni plata contribuțiilor 25% din taxe, în al doilea an – primele 6 luni, plata contribuțiilor 50% din taxe, în următoarele 6 luni, plata contribuțiilor 75% din taxe și, după 2 ani, plata integrală a taxelor. Beneficiile vor fi următoarele: motivarea angajaților cu un salariu net mai mare, evitarea muncii la negru, încurajarea antreprenoriatului pentru înființarea de noi IMM-uri și crearea unor noi locuri de muncă și colectarea eficientă a taxelor”, susține liberalul vrâncean George Colev, candidat pentru Camera Deputaților la alegerile din 6 decembrie.
Material realizat de SC King News 24 SRL Focșani, la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar 11200025