În ziua praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, sâmbătă, 21 noiembrie 2020, credincioșii Parohiei Suraia II din județul Vrancea au trăit un moment de mare bucurie duhovnicească, întrucât au avut prilejul de a participa la Sfânta Liturghie arhierească. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de patru preoți și doi diaconi, în biserica din localitate, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În predica adresată celor prezenți – clerici și credincioși, Ierarhul Buzăului și Vrancei a vorbit despre perioada de 12 ani petrecută de Fecioara Maria la templul din Ierusalim, unde a fost adusă de părinții ei, Ioachim și Ana, la vârsta de 3 ani. „Sub îndrumarea văduvelor de la templu, aceasta a învățat să scrie și să citească, a studiat Legea lui Moise și cărțile proorocilor, a fost inițiată în practicarea rugăciunii după rânduială, dar și a îndeletnicirilor practice, specifice fetelor. Însă, tot din Tradiție, aflăm că ea s-a bucurat și de o asistență spirituală specială, din partea unui înger al lui Dumnezeu, trimis s-o pregătească pentru slujirea ce urma să-i fie încredințată. Se spune că însuși Arhanghelul Gavriil o hrănea duhovnicește cu cuvântul lui Dumnezeu, ajutând-o să priceapă înțelesurile mai grele ale textelor profetice, mai ales ale celor care vorbeau despre Mesia, Mântuitorul lumii. Așa se face că, ori de câte ori intra în Sfânta Sfintelor, harul Preasfântului Duh o adumbrea, sfințindu-i viața și făcând-o să se simtă ca în rai, după mărturia Sfântului Grigorie Palama”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
De asemenea, Arhiepiscopul Ciprian a precizat că Maica Domnului este puntea de legătură dintre pământ și cer, dintre neamul omenesc și Dumnezeu. „Prin intermediul Sfintei Fecioare Maria, Dumnezeu Cel nevăzut și veșnic S-a făcut văzut, palpabil și muritor, asemenea oamenilor; «singurul lucru nou sub soare», după expresia Sfântului Ioan Damaschin, era întruparea Fiului lui Dumnezeu pe pământ. De aceea, toți Sfinții Părinți s-au minunat, și noi împreună cu ei, de două mari taine, la care ar trebui să medităm și pentru care să-I mulțumim lui Dumnezeu: înomenirea lui Dumnezeu și îndumnezeirea omului. Dacă Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu a devenit Om, «la plinirea vremii» (Galateni 4, 4), prin nașterea mai presus de fire din Sfânta Fecioară Maria, primul om îndumnezeit a fost însăși Preasfânta Lui Maică, a cărei desăvârșire a început odată cu viețuirea, neprihănită și plină de har, la templul din Ierusalim și a culminat cu revărsarea de «har peste har» (Ioan 1, 16) asupra ei, când L-a zămislit în pântece pe Mântuitorul sufletelor noastre”, a explicat Chiriarhul locului.
Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian l-a hirotonit în treapta de preot pe tânărul diacon Valentin Nistor, pe seama Parohiei Andreiașu de Sus, Protoieria Focșani I. (Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)